Mai mulți pacienți au pierdut șansa la viață din cauza unui furt. De ce a furat un hoț celulele stem

Furt de celule stem dintr-un tren cu destinaţia Duisburg. Hoţul le-a răpit şansa la viaţă mai multor pacienţi, care aşteptau disperaţi donaţia. Iată ce au descoperit autoritățile despre furt.
Mai mulți pacienți au pierdut șansa la viață după ce celulele stem pe care sperau să le primească au fost furate. Iată ce a urmat.
Celule stem furate din tren
O cutie, care conţinea donaţii de celule stem, a fost furată, marţi, dintr-un tren Intercity Express (ICE), care se deplasa între localitatea olandeză Arnhem şi oraşul Duisburg din vestul Germaniei, informează DPA.
Cutia goală a fost găsită la intrarea estică a Gării Centrale din Duisburg, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei, potrivit Agerpres.
Anchetatorii au reuşit să identifice un bărbat ca fiind suspect în acest caz, pe baza unor înregistrări video.
Un francez în vârstă de 59 de ani aducea donaţiile de celule stem în Germania. El l-a urmărit pe hoţ fără a reuşi, însă, să îl prindă. Francezul nu a dezvăluit câţi beneficiari aşteptau donaţiile.
Donaţiile de celule stem pot salva vieţi, de exemplu în cazul anumitor tipuri de cancer.
Citește și: Oamenii de știință au creat cu succes primul fetus sintetic din celule stem. Nu mai e nevoie de ovul