Tensiunile politice din Polonia sunt resimțite și de jurnaliști, care își pot pierde locul de muncă criticând guvernul. Pe de altă parte, presa conservatoare se simtă acuzată de liberali.
Tensiunile politice din Polonia sunt resimțite și de jurnaliști, care își pot pierde locul de muncă criticând guvernul. Pe de altă parte, presa conservatoare se simtă acuzată de liberali.
O valiză cu informații esențiale din interiorul Tel Drum, la care procurorii DNA n-au avut acces când au percheziționat fizic și informatic sediul firmei, ar fi fost găsită în zona rurală din Teleorman, de către un localnic, chiar pe proprietatea lui, scrie Rise Project.
Logica pretextelor este exact aceeași atât în așa-numitele societăți deschise, cât și în așa-numitele societăți închise, adică atât în “democrație”, cât și în dictatură.
Fostul asistent medical Niels Högel a recunoscut că a comis cele mai multe crime în serie din istoria postbelică a Germaniei. Țara a mai fost șocată în ultimele decenii și de alți criminali în serie.
Oamenii își pot schimba modul de a gândi pentru a se calma și elimina stresul.
După tragedia de la Colectiv oamenii s-au simţit uniţi de suferinţă, de valul puternic de emoţie, de empatia cu victimele.
Cluj-Napoca, un oraş deschis către soluţii digitale care pot îmbunătăţi stilul de viaţă al cetăţenilor
O modificare a legii finanțării partidelor politice, intrată în vigoare la începutul acestui an, a adus în vistieria PSD câteva zeci de milioane de lei în plus.