„Marțea neagră” s-a dovedit cu adevărat neagră în ziua de 13 noiembrie 2018, dar, de această dată, în primul rând împotriva celor care au făcut celebră această expresie: puterea PSD-ALDE.
Era limpede că felul în care autoritățile române au masacrat legile justiției, în pofida semnalelor repetate venite dinspre Bruxelles și Strasbourg, decizia țâfnoasă a lui Valer Dorneanu, transmisă în numele întregii CCR, de a nu mai colabora cu MCV, anunțurile ironice ale lui Tudorel Toader și Florin Iordache potrivit cărora „nu este nevoie de sesizarea Comisiei de la Veneția”, în pofida îndemnurilor contrare, tot mai insistente, ale Comisiei Europene, călcarea în picioare a oricărei forme de opoziție (parlamentari, organizații profesionale, presă, protestatari) nu aveau cum să ducă la alt rezultat, chiar dacă România se află la numai câteva zile de marea celebrare a centenarului Marii Unirii și cu o lună înainte de data preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene. Să alergi ca disperatul pe contrasensul Uniunii Europene cu singura speranță că nimeni nu te va sancționa pentru că se apropie ziua ta și momentul în care „vei fi promovat” este o dovadă certă de inegalabilă prostie.
În actualul context geo-politic, aflată în vecinătatea unei Rusii din ce în ce mai imprevizibile, cu o Ungarie mai decisă ca niciodată să se revanșeze după umilința de la sfârșitul primului război mondial și o Turcie despre care nu poți ști niciodată cu certitudine la ce cap joacă, România seamănă tot mai mult cu o vilă arătoasă înălțată într-un cartier rău-famat, în care spargerile sunt la ordinea zilei, ai cărei cumpărători se chinuie de luni bune să-i dezmembreze sofisticatele sisteme de protecție, rămase de la vechiul proprietar.
Citește comentariul integral al lui Tudorel Urian pe platforma de dezbateri Marginalia
