Cu peste 1.200 de companii şi 20.000 de angajaţi în domeniul IT, Iaşul este şi oraşul în care a fost pus în circulaţie, pentru prima dată în România, un tramvai electric. Astăzi, oraşul are un centru de monitorizare a transportului în comun şi 100 de noi autobuze echipate cu facilităţi inteligente, printre care internetul wireless. Pentru a-şi eficientiza timpul ieşenii au însă nevoie şi de o aplicaţie care să le arate oricând traseul mijlocului de transport, precum şi ora la care acesta ajunge în staţie. Telekom Romania are această soluţie în portofoliul său de soluţii Smart City.
“Dacă e să vorbim strict despre aplicaţia mobilă pentru transportul public în comun, cetăţenii fiecărui oraş au nevoie de o astfel de aplicaţie care să le permită să îşi eficientizeze timpul şi să ştie oricând traseul mijlocului de transport, precum şi când, exact, mijlocul de transport în comun ajunge în staţie. De asemenea, pot şti cum să îşi planifice ruta zilnică de deplasare şi pot selecta în timp real orice tip de conexiune a mijloacelor de transport în comun de la destinaţie. Dacă ne referim la beneficiile acestei aplicaţii pentru compania de transport în comun sau administraţie locală, aceasta favorizează interacţiunea cu publicul călător, accesul la date exacte privind traseele, timpul parcurs şi localizarea în timp real a mijloacelor de transport în comun prin gps. Apoi, ne permite atât nouă cât şi autorităţilor prelucrarea acestor date şi transpunerea lor într-un serviciu de informare a populaţiei pe toate dispozitivele mobile pe care aplicaţia este încărcată, spune Dan Draghia, Manager Vânzări Regionale B2B, Telekom Romania.
Frumuseţea peisajelor este un alt motiv pentru care Iaşul este unul dintre cele mai vizitate din România. Plimbările pe străzi ar putea fi însă şi mai plăcute dacă locuitorii şi vizitatorii ar beneficia de mobilier stradal inteligent, care să le permită încărcarea telefoanelor mobile sau să afişeze mesaje despre starea vremii.
„Inovaţia poate fi pusă oricând în slujba autorităţilor şi a cetăţenilor unui oraş. În calitate de integrator, compania nostră oferă o soluţie de mobilier inteligent care poate fi o poartă de intrare într-o lume a oraşelor inteligente. Banca inteligentă cu alimentare solară şi cu funcţii multiple, de exemplu cu încărcare telefoane mobile sau a altor dispozitive prin cablu, poate fi iluminată pe timp nocturn. Proprietarii băncilor pot accesa oricând setările din platforma digitală pe care le-o punem la dispoziţie. Banca inteligentă este prevazuta cu un display pe care autoritatea publică poate rula mesaje şi imagini, nu doar informatii meteo, de exemplu, cum ar fi temperatura, umiditatea. Se poate difuza pe acel display orice anunţ de utilitate publică, de informare a cetăţenilor. „ spune Dan Drăghia.
Soluţiile smart se pot extinde şi la şcolile din Iaşi, iar calitatea actului educaţional poate fi îmbunătăţită cu ajutorul catalogului electronic, o soluţie de Smart Education oferită de Telekom Romania.
“Platforma de management educaţional Adservio oferă acces tuturor persoanelor implicate în procesul educational: elevilor, părinţilor, profesorilor, secretarilor şi directorilor de şcoală. Toţi au acces în aplicaţie şi fiecare dintre ei vede informaţiile necesare. De exemplu, profesorul se loghează cu contul său şi vede astfel informaţii despre toate clasele la care predă. Atunci când deschide una dintre clase, îşi poate vedea elevii în ordine alfabetică şi la fiecare dintre ei are funcţii precum notare, absenţe, observaţii, conduită, mesagerie. Important este ca modulul care ţine strict de catalogul electronic reprezintă doar 5 % din posibilităţile, din funcţiile platformei de Smart Education. De exemplu, avem modul de bibliotecă, cu acces la sute de titluri din programa şcolară, din literatura românească şi universală. Aceste module pot fi accesate de toţi utilizatorii, indiferent dacă sunt elevi, profesori sau părinţi.” spune Emiliana Dovan Zaharia, Business Manager Soluţii pentru Educaţie, Telekom Romania.