Trupa britanică va apărea pe o serie de 12 timbre emise de Poșta Regală britanică.
Trupa britanică va apărea pe o serie de 12 timbre emise de Poșta Regală britanică.
Cetățenii străini nu pot intra în Japonia, iar interdicția a fost prelungită până la finele lui februarie.
Preşedintele Iohannis a promovat constant educaţia, protecţia mediului şi combaterea schimbărilor climatice ca teme prioritare ale mandatelor sale.
Pacientul care a primit inima de porc a fost declarat ne-eligibil pentru un transplant de inimă de om.
Este pentru prima dată când președintele Parlamentului European încetează din viață în timpul mandatului.
Managerul Institutului „Marius Nasta” se teme că spitalul va fi, din nou, aglomerat, din cauza Covid.
Rusia și SUA negociază despre situația referitoare la Ucraina, ira Moscova insistă ca Kievul să nu adere la NATO.
Noile reguli vor afecta și jucătorii de fotbal, care trebuie să se vaccineze.