Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, se deplasează, marţi, la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, care a fost afectat de un incendiu anul trecut, şi va discuta cu autorităţile locale, dar şi cu echipa de conducere în vederea redeschiderii unităţii pentru a acorda asistenţă medicală în condiţii de siguranţă pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.
Vinerea trecută, aflat într-o vizită la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Capitală, ministrul Rafila a anunţat că sunt făcute demersuri pentru redeschiderea unităţilor medicale care au fost afectate de incendii în ultima perioadă.
Citește și: Evenimentele din Kazahstan au generat o luptă de interese între Rusia și China
"Şi spitalul din Constanţa a fost victima unui incendiu nefericit şi trebuie şi acolo să redăm sistemului de sănătate o capacitate, care este dublată de profesionişti foarte buni, încât să fim într-adevăr pregătiţi. Mi s-a părut foarte ciudat că, după un an de zile la Institutul "Matei Balş", după mai multe luni de zile de la Constanţa, lucrurile au rămas blocate şi a trebuit să facem acum, în ultimele săptămâni, eforturi ca activitatea acestor instituţii să se reia. Este important să dispunem de toate resursele necesare", afirma Rafila.
Citește și: Ministrul Educației anunță cum pot beneficia de ajutor cei care au pierdut bursa de merit
Pe 1 octombrie, şapte pacienţi de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa au murit în incendiul de la secţia Anestezie Terapie Intensivă. Toţi cei internaţi au fost evacuaţi şi spitalizaţi în unităţi medicale din judeţ. Dintre aceştia, cinci au decedat ulterior, potrivit Agerpres.