Europa este mai aproape de război decât în orice alt moment din ultimii 30 de ani, a atras atenţia joi ministrul polonez de externe Zbigniew Rau.
Europa este mai aproape de război decât în orice alt moment din ultimii 30 de ani, a atras atenţia joi ministrul polonez de externe Zbigniew Rau.
Un preot dintr-un sat din Cluj este suspectat că a mers de Bobotează să sfinţească locuinţele a sute de oameni, deşi era bolnav de COVID.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a declarat că nu s-a discutat în Guvern eliminarea TVA-ului pentru alimentele de bază. Acesta a precizat că o astfel de măsură ar însemna declanșarea procedurilor de infringement, pentru că încalcă directivele UE
Mii de manifestanți au încercat să ia cu asalt clădirea Parlamentului de la Sofia, într-o mișcare asemănătoare cu cea de la București, din 21 decembrie 2021. Ca și în cazul României, aceștia se opun vaccinării și certificatului verde.
Mânăstirea Dumbrava, care a primit două facturi umflate la gaz, nu va trebui să plătească sumele uriașe, acestea urmând să fie recalculate de furnizor.
Premierul britanic Boris Johnson și-a cerut scuze miercuri pentru că a participat la o adunare de tipul „fiecare își aduce propria băutură” care a avut loc la reședința sa oficială în timpul primei carantine din timpul pandemiei. Opoziția i-a cerut să-și dea demisia.
Rusia, ţara europeană cea mai afectată de COVID-19, nu mai dispune decât de două săptămâni înainte de a fi lovită la rândul său de varianta Omicron a coronavirusului, a declarat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit AFP.
Doi copii împreună cu un prieten și-au blocat tatăl invalid în casă, iar mai apoi au dat foc locuinței. Incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Jevreni, din Republica Moldova, potrivit publicației Deschide.md.