Liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord privind masivul plan de stimulare a economiilor lovite de coronavirus, consensul fiind obținut marți dimineață, după negocierile durând toată noaptea, transmite Reuters.
Liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord privind masivul plan de stimulare a economiilor lovite de coronavirus, consensul fiind obținut marți dimineață, după negocierile durând toată noaptea, transmite Reuters.
Legea carantinei intră în vigoare începând de astăzi, iar potrivit acesteia internarea persoanelor infectate cu noul coronavirus poate fi impusă fără acordul acestora doar pentru 48 de ore. Internarea și carantina individuală pot fi atacate în instanță.
Premierul Ludovic Orban spune că ministrul de Interne, Marcel Vela, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, nu s-au contrazis în ceea ce privește disponibilitatea paturilor de la terapie intensivă pentru pacienții cu COVID-19.
Pacienții infectați cu noul coronavirus și care s-au externat la cerere din spital vor fi căutați acum, a declarat luni seară, la Digi 24, premierul Ludovic Orban.
Elena Ghiniţă a studiat în Danemarca şi a dezvoltat acolo o agenţie de marketing cu focus pe LinkedIn. Tânara încearcă să dezvolte afacerea şi în România, unde susţine că nu mai activează nici o altă firmă de acest gen.
O fostă pacientă a Spitalului Muncipal Paşcani şi apoi a Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi a depus plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi în care reclamă, pe lângă condiţiile de internare pe care le acuză ca fiind inumane.
Preşedintele american Donald Trump a afirmat că noul coronavirus ''va dispărea'' şi şi-a exprimat opoziţia faţă de ideea impunerii la nivel naţional a obligativităţii purtării măştii, transmit duminică AFP şi dpa.
Un atac delirant al Gabrielei Firea la adresa Guvernului a fost postat duminică pe Facebook de către primarul general al Capitalei. Firea a acuzat o tentativă de a alunga investitorii și de a închide ambasadele.