Deșeuri toxice din România, intrate ilegal în Malaezia

DE Alexandru Pop | Actualizat: 19.07.2020 - 19:46
Portul Tanjung Pelepas/FOTO: malaysiakini.com

Autorităţile malaeziene au descoperit, abandonată, cea mai mare încărcătură de deşeuri toxice ilegale găsită vreodată, țara de proveniență fiind România, a anunţat duminică agenţia de presă naţională Bernama, citată de Reuters.

SHARE

Este vorba despre 110 containere cu metale grele periculoase, care aveau destinaţia Indonezia, ce au intrat în ţară, în mod ilegal, luna trecută.

În ultimii ani, Malaezia a devenit principala destinaţie din lume pentru deşeuri plastice, după ce China a interzis importurile acestora. A fost negociat cu ţările de origine ale acestor deșeuri să îşi ia înapoi sute de containere de plastic care au intrat ilegal în ţară.

Potrivit agenţiei Bernama, ministrul malaezian al Mediului, Tuan Ibrahim Tuan Man, a spus că 1.864 de tone de praf de cuptor cu arc electric (EAFD), un produs derivat din producţia de oţel care conţine metale grele precum zinc, cadmiu şi plumb, au fost găsite abandonate în portul Tanjung Pelepas din sudul statului Johor.

„Descoperirea EAFD, aflată în tranzit în Malaezia cu destinaţia Indonezia, este cea mai mare de acest fel din istoria Malaeziei”, a spus Tuan Ibrahim.

EAFD este clasificat drept deşeu toxic potrivit Convenţiei de la Basel. În formularele de declaraţie, a precizat ministrul, a fost listat drept concentrat de zinc.

„Departamentul de Mediu, ca autoritate a Basel Convention pentru Malaezia, nu a acordat permisiunea şi nici nu a fost notificat de exportatorul de deşeuri privind tranzitarea Malaeziei”, a adăugat el.

Malaezia a contactat autoritatea română a Basel Convention pentru a aranja repatrierea containerelor, iar Interpolul face verificări detaliate, a mai scris agenţia de presă Bernama.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te