Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, a transmis că pensiile românilor sunt plătite ca de obicei, în funcție de modul în care pensionarii au ales să le primească, pe card sau prin Poșta Română.
Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, a transmis că pensiile românilor sunt plătite ca de obicei, în funcție de modul în care pensionarii au ales să le primească, pe card sau prin Poșta Română.
"Caut loc de parcare în acest bloc" este anunţul care se regăseşte tot mai des în ansamblurile rezidenţiale din Capitală. Asta deşi costă în medie 10.000 de euro. O altă variantă este închirierea, care este şi ea de câteva sute de lei pe lună.
Dobânzi mai bune pentru cei care vor să ia un împrumut sau să refinanţeze un credit. Băncile au început să vină cu oferte avantajoase, chiar sub pragul indicilor de referinţă.
Proiectul de buget al CFR Călători are ca dată limită la care să fie înaintat 12 februarie, ceea ce înseamnă că a mai rămas mai puţin de o săptămână pentru a redacta această a doua variantă.
Peste 50 de autospeciale noi au intrat, miercuri, în dotarea Jandarmeriei Române, în urma unui proiect finanţat prin Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Guvernul va aproba în şedinţa de joi un proiect de lege care vizează intensificarea cooperării cu SUA în privinţa prevenirii şi combaterii infracţiunilor grave.
Pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) din Uniunea Europeană există acum o oportunitate uimitoare de a obține rambursări substanțiale pentru taxele de înregistrare a mărcilor și a desenelor sau modelelor.
Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au stabilit, nivelul minim şi maxim al salariilor de bază pentru personalul de la birourile parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor.