Nicușor Dan le-a transmis ambasadorilor și consulilor că diplomații trebuie să ajute firmele românești să se dezvolte peste graniță, într-un efort de relansare a economiei, după măsurile de reducere a deficitului. Iar acest efort a lipsit până acum.
Nicușor Dan le-a transmis ambasadorilor și consulilor că diplomații trebuie să ajute firmele românești să se dezvolte peste graniță, într-un efort de relansare a economiei, după măsurile de reducere a deficitului. Iar acest efort a lipsit până acum.
Preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz şi prim-ministrul polonez Donald Tusk sunt aşteptaţi miercuri în Republica Moldova, care sărbătoreşte 34 de ani de la independenţă, un gest evident de solidaritate într-un moment-cheie pentru ţară.
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut mai multe recomandări pentru părinţi şi elevi, la achiziţionarea produselor pentru noul an şcolar.
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecții Sociale a anunțat că indemnizațiile de creștere copil pot fi pierdute în anumite condiții. Ce trebuie să știe părinții?
Un pensionar a reușit printr-o simplă cerere depusă la casa de pensii să obțină o pensie mai mare cu 1.200 lei. Aceste cazuri sunt din ce în ce mai frecvente în rândul pensionarilor care au făcut socilitări pentru pensie limită de vârstă.
De la 1 septembrie 2025, lacurile și gelurile UV pentru manichiura semi-permanentă nu vor mai putea conține TPO (Trimethylbenzoyl Diphenylphosphine Oxide), substanța care asigura duritatea și strălucirea manichiurii.
Consumatorii europeni se confruntă cu o realitate surprinzătoare: același produs, același brand, același retailer – și totuși prețuri diferite de la o țară la alta. Care este diferența de prețuri pentru aceleași produse?
Ucraina apreciază sincer sprijinul și livrările „vitale” de echipament defensiv din partea României, a transmis președintele Volodimir Zelenski pe platforma X.