Milioane de mașini conectate nu vor mai funcționa, șoferii au dat banii degeaba. Află de când

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 08.04.2024 - 11:31
Milioane de mașini conectate nu vor mai funcționa din 2025 și 2028. Șoferii au dat banii degeaba - Foto: ict.eu
Milioane de mașini conectate nu vor mai funcționa din 2025 și 2028. Șoferii au dat banii degeaba - Foto: ict.eu

Milioane de mașini conectate nu vor mai funcționa din 2025 și 2028. Șoferii au dat banii degeaba pe sistemele de infotaintment și eCall, de apel de urgență în caz de accident. Tehnologia a evoluat, iar operatorii de comunicații vor renunța la cea veche.

SHARE

Primele mașini conectate, dotate cu un sistem de alertă în caz de accident, au apărut în 1996, în curtea General Motors, după apariția tehnologiei de telecomunicații 2G în 1992.

Mașini cu sisteme de telemetrie au fost lansate începând din 2001-2002, după apariția tehnologiei de telecomunicații 3G în 2001. Iar primul automobil cu hotspot de internet a debutat în 2008.

Apoi, numărul modelelor cu fel de fel de sisteme conectate a explodat. Mai mult, toate modelele noi de autovehicule aprobate în vederea fabricării după 31 martie 2018 în Uniunea Europeană, cel puțin, au trebuit să includă sistemul eCall bazat pe numărul 112. 

Citește și: Se cere revenirea la comenzile din buton la mașină în locul celor de pe display. Care este motivul?

Milioane de mașini conectate nu vor mai funcționa din 2025 și 2028. Șoferii au dat banii degeaba

Potrivit statisticilor oficiale, până în anului 2020, în Europa au fost înmatriculate peste 30 de milioane de automobile conectate, iar marea majoritate dintre acestea dispun de tehnologii 2G și 3G. 

Tehnologia 2G va fi oprită în 2025, cea 3G va urma în 2028. Prin urmare, treptat, automobilele dotate cu aceste tehnologii nu vor mai fi conectate. 

Iar cea mai mare problemă este nefuncționarea sistemul eCall, introdus obligatoriu acum 5 ani, care în cazul unui accident rutier se activează automat (dar poate fi activat și manual) pentru a contacta 112 și a transmite chiar și locația mașinii, ora și numărul de înmatriculare pentru a facilita intervenția serviciilor de urgență, deoarece sistemul eCall se bazează pe rețelele 2G și 3G.

Operatorii de telecomunicații doresc să dezactiveze 2G din 2025 și 3g din 2028 în toate țările europene, pentru că tehnologia a evoluat, toate dispozitivele moderne au 4G și 5G, iar cele vechi au, prin urmare, costuri mari de mentenanță și consumă și foarte multă energie. 

Citește și: Când Daciile au sunat singure la 112. Câte apeluri eCall au fost în ultimele luni

La cererea producătorilor de automobile, Comisia Europeană analizează această problemă și a comandat firmei spaniole de cercetare Idiada o investigație privind consecințele pe care le va avea pentru industria auto sfârșitul rețelelor 2G și 3G în Europa.

Firma de cercetare Idiada a recomandat ca fiecare stat membru al UE să mențină în funcțiune o rețea 2G pentru sistemul eCall, dar nu s-a luat încă nicio decizie în acest sens. 

Operatorii de telecomunicații afirmă că producătorii de automobile au fost avertizați din timp de închiderea rețelelor 2G și 3G, dar aceștia nu au ținut cont și au continuat să vândă milioane de mașini în întreaga Europă cu conectivitate 2G și 3G. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te