Roboți și AI: Dezmembrarea și reciclarea mașinilor scoase din uz, noua provocare în industria auto

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 02.05.2023 - 14:33
Dezmembrarea și reciclarea mașinilor scoase din uz, noua provocare în industria auto (imagine cu caracter ilustrativ) - Foto: BMW
Dezmembrarea și reciclarea mașinilor scoase din uz, noua provocare în industria auto (imagine cu caracter ilustrativ) - Foto: BMW

Economia circulară este cheia succesului în viitor. Iar industria auto a intrat într-o adevărată cursă cu privire la eficientizarea utilizării resurselor și obținerea de materiale sustenabile pe scară cât mai largă. Roboții și inteligența artificială vor avea roluri principale.

SHARE

În Germania, țara cu cea mai puternică industrie auto din Europa, de exemplu, a demarat un proiect important, cu finanţare guvernamentală, care explorează economia circulară în producţia de automobile.

BMW Group și-a unit forțele cu reprezentanţi ai industriei de reciclare, ai procesatorilor de mărfuri şi ai lumii ştiinţei pentru a lucra la modalităţi de îmbunătăţire a calităţii materiilor prime secundare obţinute din reciclarea automobilelor scoase din uz. 

Proiectul Car2Car, care beneficiază de un sprijin în valoare de 6,4 milioane de euro din partea Ministerului Federal pentru Afaceri Economice şi Acţiune Climatică din Germania în baza programului „Noi vehicule şi tehnologii de sistem”, se concentrează pe materiale precum aluminiu, oţel, sticlă, cupru şi plastic.

Citește și: Mașinile electrice, interzise în parcările supraetajate vechi? Sunt mult mai grele decât termicele

În viitor, metodele inovatoare de dezmembrare şi sortare automată ar trebui să permită unor cantităţi mult mai mari din resursele recuperate de la automobilele scoase din uz să fie adecvate pentru utilizarea în producţia de maşini noi decât a fost cazul până acum. 

De asemenea, acest proiect include o evaluare completă a impactului atât ecologic, cât şi economic al reciclării în buclă închisă a materialelor investigate.

O economie circulară mai puternică, care conservă şi reutilizează resursele, un pas-cheie către neutralitatea climatică

"Transformarea cu succes a producătorilor şi furnizorilor de automobile este crucială pentru Germania ca locaţie de afaceri. O economie circulară mai puternică, care conservă şi reutilizează resursele, este un pas-cheie către neutralitatea climatică şi, în acelaşi timp, protejează lanţurile de aprovizionare.

Prin urmare, proiectele de inovare în acest domeniu sunt de mare importanţă. Finanţarea de la Ministerul Federal pentru Afaceri Economice va contribui ca industria auto să fie mai puţin dependentă de importurile de materii prime şi va asigura o aprovizionare pe termen lung cu materii prime pentru economie, stimulând astfel crearea de valoare industrială", a declarat Michael Kellner, secretar de stat parlamentar la Ministerul Federal pentru Afaceri Economice şi Climatizare din Germania.

Citește și: Cum trecem la mașini electrice: Plinul, în 3 ore la 60% din stații. Lipsesc pe drumurile secundare

"BMW Group se concentrează riguros pe inovaţiile tehnologice ca motor al unei dezvoltări durabile mai mari în toate domeniile lanţului de valori. Cunoştinţele cumulate ale diferiţilor parteneri implicaţi în acest proiect ar putea debloca modalităţi cu totul noi de obţinere a materiilor prime secundare valoroase. Acest lucru ar face posibilă economisirea resurselor naturale şi reducerea emisiilor de carbon la fabricarea automobilelor noastre", a explicat Uwe Köhler, vicepreşedinte executiv BMW Group pentru dezvoltare caroserii, decoraţiuni exterioare şi interioare.

Inteligenţa artificială și roboții, roluri importante în creșterea capacității de reciclare a materialelor utilizate

BMW Group şi-a stabilit obiectivul de a creşte proporţia de materiale secundare în noile modele ale mărcilor sale de la aproximativ 30% în prezent la 50%.

Pentru a ajuta la realizarea acestui lucru, capacitatea de reciclare a materialelor utilizate este deja luată în considerare în timpul procesului de proiectare a modelelor noi.

Regândirea modului în care materialele sunt recuperate din automobile la sfârşitul ciclului de viaţă al produsului este, de asemenea, de o importanţă esenţială.

Materiile prime obţinute din reciclare pot fi folosite doar ca parte a unei economii circulare dacă îndeplinesc, de asemenea, standardele înalte de calitate pe care BMW Group le aşteaptă de la materialele pentru maşinile premium.

Consorţiul Car2Car elaborează echilibrul optim între procesul de dezmembrare şi tehnologiile post-tocare din perspectivă calitativă, economică şi ecologică - pentru a păstra cât mai mult din valoarea investită iniţial în fabricarea unei maşini.

Procesele de reciclare de astăzi implică un grad ridicat de efort manual şi au ca rezultat o pierdere a purităţii materialului, ceea ce înseamnă că sunt viabile din punct de vedere economic doar pentru un număr foarte mic de componente ale automobilului.

Prin urmare, Car2Car îşi propune să prezinte recomandări solide pentru un cadru inovator care va permite unei economii circulare eficiente să livreze în viitor o valoare adăugată mai mare decât este posibilă prin urmărirea lanţurilor de procese liniare convenţionale.

Tehnologia digitală şi inteligenţa artificială pot fi folosite pentru a automatiza şi a accelera din ce în ce mai mult procesele de reciclare care au fost efectuate manual până acum.

Procesul de dezmembrare, de exemplu, poate fi parţial  automoatizat sau chiar automatizat la un nivel mare cu ajutorul tehnologiei robotice. Integrarea sistemelor de detectare şi sortare optică şi asistată de AI a materialelor reutilizabile în procesul post-tocare aduce o îmbunătăţire semnificativă a calităţii şi purităţii aluminiului, oţelului, sticlei, cuprului şi materialelor plastice.

Pentru a realiza acest lucru, ideea este de a dezvolta, printre altele, o tehnologie de senzori care să utilizeze detectarea materialelor pe bază de inteligenţă artificială şi alte metode spectroscopice (de exemplu, spectroscopie cu plasmă indusă de laser) care este capabilă să identifice diferite aliaje de oţel şi aluminiu.

În acest fel, se pot obţine materii prime cu un grad de puritate mult mai mare. Acest lucru creşte cantitatea de materii prime secundare potrivite pentru producţia de maşini noi şi înseamnă, de asemenea, că este necesară mult mai puţină muncă de procesare pentru a transforma deşeurile în materii prime reutilizabile. Acest lucru se aplică tuturor materialelor.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te