Avertismentul șefului Armatei suedeze: Rusia va testa în curând Articolul 5 al NATO, iar Europa nu e pregătită
Rusia este pregătită să testeze în viitorul apropiat Articolul 5 al NATO, iar Europa nu este nici mental, nici militar pregătită să răspundă, avertizează generalul Michael Claesson, șeful armatei suedeze.
Generalul suedez Michael Claesson a transmis un avertisment dur într-un interviu acordat Politico, precizând că Rusia ar putea provoca o situație care să pună la încercare Articolul 5, fundamentul apărării colective a NATO.
Avertismentul șefului Armatei suedeze: Rusia va testa în curând Articolul 5 al NATO, iar Europa nu e pregătită
„Sunt sigur și sunt convins că ar fi gata să testeze Articolul 5 al NATO în orice punct din statele baltice sau în altă parte a Europei”, a spus Claesson, amintind că Rusia a demonstrat în repetate rânduri că este dispusă să riște masiv pentru a-și atinge obiectivele.
„Am văzut asta încă din timpul războaielor din Cecenia, am văzut asta în Georgia, am văzut asta în Crimeea.”
Citește și: Europa include Ucraina în Schengen militar. În caz de război cu Rusia, trupele NATO trec prin România
Atacuri hibride tot mai agresive ale Rusiei la adresa Europei
Avertismentul vine în contextul intensificării atacurilor hibride declanșate de Rusia în ultimele luni. Țări europene au raportat incursiuni ale avioanelor și dronelor rusești în spațiul lor aerian, perturbări masive ale semnalelor GPS în zona Mării Baltice și incidente suspecte cu drone în apropierea unor baze militare și aeroporturi.
Chiar în această săptămână, Polonia a acuzat direct agenți ruși că ar fi în spatele exploziei unei linii feroviare care leagă țara de Ucraina.
Citește și: Avertisment dur al unui general german: „Rusia ar putea lansa oricând un atac limitat asupra NATO”
Claesson consideră că aceste atacuri nu sunt întâmplătoare, ci fac parte dintr-o strategie clară: subminarea unității și încrederii în interiorul NATO.
„Este interesant de văzut când vor putea lansa un atac militar convențional la scară largă”, a spus el. „Dar ne îndepărtează perspectiva de la problema reală, și anume că distrug coeziunea.”
„Singurul limbaj pe care îl înțelege Rusia este forța”
Generalul suedez a avertizat că mijloacele diplomatice, deși importante, nu sunt suficiente pentru a opri Rusia.
„Singurul limbaj care se înțelege este forța. Trebuie să fim fermi... a ne retrage tot timpul nu este răspunsul corect pentru că... îi stimulează.”
El a mai adăugat că Europa nu este pregătită pentru un conflict cu Moscova: „Vorbim practic despre o generație... acesta este ceva ce nu va dispărea odată cu un potențial armistițiu sau cu un acord de pace în Ucraina.”
Claesson a atras atenția și asupra vulnerabilităților interne ale statelor europene. Polarizarea politică, spune el, creează „o prăvălie de dulciuri pe care războinicul hibrid o poate exploata”.
În opinia sa, această instabilitate este „un vis umed al domnului Putin”, fiind un instrument ideal pentru influență și destabilizare.
Generalul suedez nu este singura voce care avertizează asupra unei escaladări. Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a declarat recent că Moscova ar putea fi capabilă să atace un stat NATO încă din 2028.
Totodată, și ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a criticat lipsa de reacție a Occidentului în fața atacurilor hibride rusești, descriindu-le drept potențial „catastrofale”.