luni 13 octombrie
EUR 5.0903 USD 4.3905
Abonează-te
Newsweek România

„Revoluție”, în lumea mașinilor electrice. A fost inventată bateria care ține 1.000.000 km

Data publicării: 13.10.2025 • 11:10 Data actualizării: 13.10.2025 • 11:03
A fost inventată bateria care ține 1.000.000 km - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
A fost inventată bateria care ține 1.000.000 km - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)

O companie americană promite o adevărată „revoluție” în lumea mașinilor electrice. A inventat o baterie pe bază de siliciu despre care spune că ține până la 1.000.000 km.

Adoptarea mașinilor electrice merge mult mai greu decât s-a prognozat. Sunt încă mult mai scumpe decât decât un autovehicul cu motor termic echivalent ca volum, iar proprietarii și potențialii clienți își pun multe semne de întrebare în ceea ce privește durata de viață a bateriei, a cărei înlocuire poate costa și jumătate din prețul mașinii noi.

Compania inovatoare StoreDot promite, însă, o adevărată „revoluție” cu noua sa baterie ce promite o durată de viață de până la 1.000.000 km.

Citește și: Cea mai rapidă mașină electrică atinge 472 km/h. Care este recordul de viteză pentru una pe benzină?

„Revoluție”, în lumea mașinilor electrice. A fost inventată bateria care ține 1.000.000 km

StoreDot a anunțat că a dezvoltat un nou tip de baterie pentru mașinile electrice, cu un anod predominant din siliciu și care este realizată dintr-o combinație unică de materiale compozite siliciu-carbon, a cărei durată de viață poate ajunge la 1.000.000 km, pe baza testelor realizate în laborator.

Utilizarea siliciului în locul grafitului tradițional este un pas îndrăzneț făcut de StoreDot și unul care a dat roade din mai multe motive.

Nu numai că siliciul poate reține mai multă energie decât grafitul, dar este mai abundent în mod natural, ceea ce îl face mai ecologic pentru resursele planetei.

Mai mult, StoreDot a reușit să își valorifice tehnologia actuală de proiectare a electroliților și a celulelor bateriilor pentru a optimiza utilizarea siliciului.

Citește și: Primele detalii despre prima mașină electrică Ferrari: 1.000 de cai, 4 motoare, baterie de 122 kWh

Noul tip de baterie pentru mașinile electrice dezvoltat de compania americană are o durată de viață de peste 2.000 de cicluri XFC (încărcare extrem de rapidă) consecutive complete.

De asemenea, încărcarea bateriei este mai rapidă, aceasta fiind capabilă să încarce o autonomie de 160 km în 5 minute, la o stație de mare capacitate (nu a fost comunicată puterea acesteia, n.red).

Mai mult, designul noii baterii face ca aceasta să fie mai mică și mai ușoară decât bateriile actuale, iar aceste aspecte nu pot decât să contribuie la îmbunătățirea performanțelor generale ale autovehiculelor electrice care o vor folosi.

Într-un comunicat, David Lee, director de strategie globală și șeful StoreDot, a declarat că „este o realizare monumentală. Am demonstrat că se pot obține atât încărcare extrem de rapidă, cât și o baterie de lungă durată, ceea ce face ca preocupările legate de longevitate să fie de domeniul trecutului.”

„Siliciul este al doilea element cel mai abundent de pe Pământ și, deși procesarea sa în compozitul necesar pentru baterii poate fi dificilă, materialul în sine este din abundență... Se depun eforturi pentru dezvoltarea mineritului subacvatic și îmbunătățirea proceselor de reciclare”, a explicat Doron Myersdorf, CEO StoreDot.

Mai multe articole din secțiunea Auto

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră