Primul record pe Nurburgring al unei mașini autonome, similar cu al unui diesel de 52 CP, deși are 1.000 CP
În ciuda celor 1.000 de cai putere, primul record de viteză înregistrat pe celebrul circuit Nurburgring de o mașină autonomă este similar cu timpul obținut de citadina diesel Citroen AX cu o putere de 52 de cai.
Producătorii auto din China încearcă în toate felurile să-și facă imagine pe piață și să atragă atenția, în contextul transformării mobilității.
Recent, un SUV electric Xiaomi cu o putere de 1.000 de cai a stabilit recordul pe „Templul vitezei” de la Nurburgring pentru o mașină autonomă, fără șofer.
Spectaculos! Dar, timpul obținut e similar cel înregistrat de Citroen AX diesel, care nu are decât 52 de cai.
Citește și: VIDEO Ultima sforțare a motorului termic? Ford GT a setat noul record de timp pe „Iadul verde”: 6:15,977
Primul record pe Nurburgring al unei mașini autonome, similar cu al unui diesel de 52 CP, deși are 1.000 CP
Recent lansatul SUV electric Xiaomi YU7 GT a fost trimis pe cei 20,8 km de la Nurburgring fără șofer, echipat cu pachetul opțional Track Package, pentru a stabili primul timp pe tur certificat oficial pentru un vehicul autonom pe acest circuit.
Xiaomi YU7 GT fără șofer a finalizat turul de la Nurburgring în 10:29.483. Impresionant? Da și nu.
Cu toate acestea, timpul în sine nu a fost deosebit de impresionant. Turul a fost finalizat în 10:29.483.
Citește și: VIDEO Un break de 550 CP pe benzină, mai rapid decât Tesla Model S de 1.020 CP pe Nurburgring
Recordul Xiaomi YU7 GT fără șofer pe Nurburgring este cu aproximativ 3 minute mai prost decât timpul obținut de același model cu șofer uman.
Viteza medie a scăzut de la 169 km/h la doar 118 km/h. Iar în ciuda celor 1.003 de cai, YU7 GT fără șofer a atins astfel un ritm comparabil cu cel al unui... Citroën AX diesel, relatează automobile-magazine.fr.
Acum câțiva ani, un Citroën AX diesel a devenit viral online cu un videoclip care a strâns 1,2 milioane de vizualizări în care mașinuța de oraș a parcurs un tur de Nurburgring în 9 minute și 55 de secunde, în timpul unui eveniment public.
Este adevărat, „recordul” AX-ului a fost pe o versiune mai scurtă a pistei, de 19,15 km, dar viteza medie a fost de aproximativ 116 km/h.
Performanța AX-ului a fost cu atât mai remarcabilă cu cât micul Citroën avea 685.100 km la bord și era standard, adică cu motor diesel de 1.4 litri de doar 52 cai putere.