Porsche - Sufletul electric, a doua salvare a plăcerii de a conduce

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 29.11.2019 - 11:01

În urmă cu aproape 20 de ani, Porsche și-a șocat prima dată fanii intrând pe piața SUV-urilor și călcând strâmb în curtea motoarelor diesel. Așa a putut, însă, să continue să dezvolte în liniște avioane de șosea. Iar, acum, istoria pare să se repete.

SHARE

Pentru a ne putea bucura în continuare de plăcerea de a conduce un Porsche aspirat, turbo sau cu „inimă“ vibrantă, dar electrificată, și a privi cu mai mult interes către realitatea electrică a viitorului, reputatul constructor german a decis să șocheze din nou.

De data aceasta cu Taycan, un Porsche al mașinilor 100% electrice și primul automobil de serie cu sistem de 800 de volți.

Rapide. Puternice. Puriste. Rafinate. De peste 70 de ani, modelele Porsche sunt un sinonim al performanței și eleganței pe patru roți.

Iar apariția lui Taycan, versiunea de stradă a conceptului Mission E, arată că tradiția Porsche va merge mai departe indiferent de sursa de energie.

Începând cu data de 8 iunie 1948, când Ferry Porsche și-a îndeplinit visul și numele Porsche a fost scris pentru prima dată pe capota lui 356, constructorul din Stuttgart s-a dedicat în întregime fascinației mașinilor sport, indiferent că vorbim despre legenda vie 911 sau alte modele și concepte.

Ferry Porsche a avut o viziune, iar viziunea sa se regăsește și astăzi în valorile care definesc brand-ul.

În 2002 însă, Cayenne, primul Porsche capabil să meargă cu stil și în afara asfaltului, a lovit ca un trăznet în nucleul dur al fanilor mărcii.

450 km 

este autonomia 100% electrică
a lui Taycan Turbo S (WLTP)

Iar șocul a fost amplificat, apoi, de apariția primului Porsche diesel. Sigur, puriștii l-au contestat vehement, dar modelul s-a dovedit un Porsche al SUV-urilor, vânzându-se ca pâinea caldă, ceea ce a permis constructorului să se joace în continuare cu inimile pasionaților de supercar-uri și să dezvolte „avioane“ precum Carrera GT, 911 GT3 RS sau 911 GT2.

De asemenea, Cayenne le-a dat curaj celor de la Porsche să continue să nișeze. Iar Panamera și Macan au prins și ele în segmentele lor, în momentul de față, practic, existând câte un Porsche pentru fiecare categorie de clienți de mașini sport premium.

Doar un Porsche cu zero emisii, care să privească către viitor, lipsea. Iar Porsche nu s-a dat în lături să șocheze din nou.

În 2015, a prezentat conceptul Mission E, iar acum, la sfârșit de 2019, a lansat pe piață Taycan Turbo S, în cadrul unui eveniment inspirat parcă dintr-un film SF, organizat la Praga și desfășurat sub sloganul „Soul Electrified“ (Sufletul Electrificat).

Dacă Taycan-ul va reuși sau nu să calce pe urmele Cayenne-ului, dacă va da Porsche puterea necesară să meargă pe două planuri astfel încât tranziția către plăcerea electrică de a conduce să fie cât mai lină, rămâne de văzut.

Inginerii care au condus mașina spun, cu rezerva subiectivismului inerent, că Taycan-ul este un adevărat Porsche al mașinilor 100% electrice, testele oficiale pe circuit și fișa tehnică indică același lucru, iar în urma participării Newsweek România la evenimentul de lansare statică de la Praga putem spune că și la pipăit Taycan-ul are toate premisele să-și atingă scopul.

Misiunea Taycan

Taycan este și nu prea primul Porsche electric. Istoria Porsche nu a luat startul cu modelul 356, „No1 Roadster“. Profesorul Ferdinand Porsche, tatăl lui Ferry, a fost un pionier în industria auto la începutul secolului XX.

În 1900, a construit, de exemplu, o mașină electrică – Lohner-Porsche, pe care ulterior a
folosit-o ca bază pentru primul automobil cu tracțiune integrală. Și, tot în 1900, profesorul a schițat și un vehicul hibrid, cu un ansamblu propulsor format dintr-un motor pe benzină și unul electric.

Dar abia acum, la începutul secolului XXI, era motoarelor termice a început să apună. Sunt ineficiente și poluante.

Da, dar cel puțin în cazul mașinilor sport cu pedigree sunt pline de vibrații, „urlete“ în ture multe și „bolboroseli“ pe evacuare, elemente ce alimentează continuu plăcerea de a conduce.

De cealaltă parte, motoarele electrice sunt aproape ideal de eficiente, cu zero emisii poluante, livrează cuplu maxim indiferent de turație și pot ascunde mai ușor herghelii de cai putere cu bateria potrivită.

Problema lor principală este că sunt mute și lipsite de vibrații, aspect la care se adaugă autonomia limitată de infrastructura precară de stații de încărcare de mare putere și timpii de încărcare încă destul de mari.

Conștienți de importanța tuturor acestor aspecte, precum și de ceea ce înseamnă Porsche, atât pentru pasionați, cât și pentru cei care aspiră la unul, inginerii au dezvoltat Taycan respectând cu sfințenie tradiția Porsche și încercând să adapteze valorile brand-ului la realitățile viitorului electric.

Vorba pianistului și cântărețului Billy Joel: „The good old days weren’t always good, and tomorrow isn’t as bad as it seems“ (Vremurile bune nu au fost întodeauna bune, iar ziua de mâine nu este atât de rea pe cât pare).

Cel mai aerodinamic Porsche

Porsche Taycan este un coupé în patru uși sportiv de segment C, putând fi comparat din punct de vedere al dimensiunilor cu Porsche Panamera sau, dacă vreți altă marcă, cu Mercedes CLS. Comparația cu Panamera se oprește, însă, aici.

Arhitectural, Taycan este mult mai apropiat de legendarul 911. Poziția la volan este similară cu cea din 911,
design-ul plat al părții frontale și al aripilor față/spate evazate are și el legătură cu 911, iar din graficele prezentate la Praga linia pavilionului provine tot de la 911, doar că a fost scalată pentru a face spațiu suficient pe bancheta spate pentru doi adulți (pentru o persoană de 1,86 metri înălțime, spațiul pentru picioare este mai mult decât suficient, iar la nivelul capului plafonul nu îți deranjează decât câteva fire de păr).

Ca idee, bateria de 93,4 kWh, care se află în podeaua mașinii pentru un centru de greutate cât mai coborât, este decupată în zona picioarelor pasagerilor spate, pentru ca aceștia să stea cât mai confortabil.

De asemenea, coeficientul aerodinamic (Cx), cu valori între 0,22 și 0,25, în funcție de modul de rulare, și caroseria cu elemente aerodinamice active duc cu gândul tot la 911.

Pe lângă eleronul spate activ, care se regăsește și pe alte modele Porsche, Taycan are flapsuri active în partea de jos a parașocului față. În modul de rulare „Range“, care favorizează autonomia și mersul liniștit, flapsurile sunt închise și eleronul spate stă ridicat într-o poziție intermediară, iar Taycan Turbo S e pus în mișcare doar de motorul și roțile spate (2WD).

Apoi, în cazul unui stil de condus sportiv, flapsurile se deschid pentru a răci frânele, iar eleronul se ridică pentru maximum de apăsare aerodinamică pe punte spate.

De asemenea, modelul are podeaua perfect plată, inclusiv punțile fiind ascunse în spatele unor panouri speciale, ca în motor­sport, pentru a fi limitate turbulențele aerodinamice.

Prima mașină electrică cu sistem de 800 de volți

Pentru a crea un adevărat Porsche al mașinilor 100% electrice, constructorul din Stuttgart nu s-a zgârcit să investească în inovații și dezvoltare.

Taycan este prima mașină electrică de serie cu sistem de 800 de volți și dispune de motor electric sincron și nu asincron. În general, mașinile electrice aflate în momentul de față pe piață au sisteme de 400 de volți, care sunt mai ușor și ieftin de făcut.

Sistemul de 800 de volți este mai scump și mai complicat, dar este mult mai ușor și mai performant. De asemenea, ocupă mai puțin spațiu și permite încărcarea baterillor la stații de până la 270 kWh (sistemele actuale de 400V suportă maximum 150 kWh), ceea ce reduce considerabil timpul petrecut la „pompă“.

Astfel, de la 5% la 80%, Taycan-ul se încarcă în 22,5 minute. Bineînțeles, cum nu există încă prea multe stații de 270 kWh (în România nu există niciuna și, probabil, nici nu se va face prea curând), supercar-ul electric acceptă curent de la orice sursă, fie ea DC 400V sau AC 240V. În cazul încărcării la o stație casnică de 11 kWh, încărcarea durează circa 6-8 ore.

În ceea ce privește folosirea de motoare electrice sincron în locul celor asincron, „povestea“ e cam aceeași. Porsche a optat pentru cea mai bună, mai eficientă și mai performantă tehnologie. Și i-a montat Taycan-ului și o transmisie cu două trepte pe puntea spate.

Tesla Killer? Da și nu

Elon Musk și Tesla Model S vor rămâne clar în istorie. Dar acest lucru nu înseamnă că poate fi pus semnul egal între istoria de peste 70 de ani și cea a Tesla, care „curge“ din 2012.

Da, în lipsa altui etalon și având în vedere performanța în linie dreaptă a modelului Tesla Model S Performance (0-100 km/h în 2,6 secunde), cei de la Porsche au făcut „liniuțe“ cu Taycan-ul și Model S Performance.

De 26 de ori! Porsche Taycan Turbo S are 625 de cai putere (725 de cai putere, în overboost) și un cuplu de 1.050 Nm. Iar Tesla Model S Performance dispune de 610 cai putere.

În primele teste, a bătut și Tesla. Dar Taycan-ul (0-100 km/h în 2,8 secunde) a scos de 26 de ori timpi sub zece secunde, în timp ce Tesla a „obosit“ pe parcurs.

Porsche a testat Taycan-ul Turbo S și pe circuitul de la Nardò, unde a reușit să parcurgă, cu tot cu pitstop-urile pentru încărcarea bateriei, 3.425 de kilometri în 24 de ore. Iar pe celebrul circuit de la Nurburgring, Taycan Turbo S deține recordul pentru mașinile electrice sport sedan (7:42 minute).

A încercat și Tesla Model S, dar a abandonat după câteva tururi. Cu un motor puternic, multe mașini pot merge repede în linie dreaptă, dar când „se strâmbă drumul“ se schimbă treaba. Vorbim despre dinamică, stabilitate, manevrabilitate, frâne și alte aspecte pe care inginerii Porsche le-au învățat în zeci de ani.

De asemenea, nu poate fi pus egal între Porsche și Tesla la capitolele finisaje, materiale folosite sau ergonomie.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te