Noul BMW Seria 3 – Rechinul dă din nou din coadă

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 03.10.2018 - 16:42

Conceptul plăcerii de a conduce a fost introdus în clasa medie premium de BMW E21, ”treiarul” botezat ”rechinul” de pasionați, datorită arhitecturii agresive a părții frontale. Acum, a șaptea generație BMW Seria 3 duce mai departe tradiția cu un design sculptat de excepție.

SHARE

De la ”rechinul” din 1975 și până la F30-ul care iese la pensie pentru a-i lăsa locul G20-ului, Seria 3 s-a vândut în peste 15 milioane de exemplare la nivel mondial, fiind cel mai de succes model bavarez din toate timpurile. Prin urmare, noul BMW Seria 3 va avea o sarcină dificilă. Dar, este pregătit. Cu un design dinamic, agilitate și eficienţă excepţionale şi dotări inovatoare, noul model preia caracteristicile definitorii BMW şi le completează cu soluţii tehnologice avansate, ergonomie şi un plus de rafinament la interior.

Design-ul noului Seria 3 se aliniază limbajului exersat deja de Seria 7 și Seria 5. Dar, ca și la ”rechin”, partea frontală este dominată de o pereche de ”rinichi” uriașă, chiar puțin exagerată, care ocupă tot spațiul dintre farurile LED integrale din dotarea standard sau farurile LED cu funcții extinse și farurile LED adaptive cu fază lungă Laserlight (rază de acțiune de până la 530 de metri!) aflate pe lista de opționale. Apoi, în partea inferioară a parașocului față, se cască o adevărată gură de rechin, gata să înhațe tot aerul necesar răcirii în condiții de condus sportiv. 

Imaginea laterală dinamică este modelată de o pereche de linii de caracter şi de un contur dinamic al pragurilor. Muchia spate a graficii geamurilor laterale, care include elementul clasic "Hofmeister kink", este inclusă acum în montantul ”C”. Liniile orizontale şi luminile LED subţiri şi închise la culoare oferă spatelui o poziţie lată şi musculoasă. 

Deși mașina este mai mare decât F30, fiind mai lungă cu 85 milimetri (4.709 mm), mai lată cu 16 milimetri (1.827 mm), mai înaltă cu un milimetru (1.442 mm) și beneficiind de un ampatament mai lung cu 41 de milimetri (2.851 mm), artificiile arhitecturale au condus la o aerodinamică optimizată, cu un ”Cd” redus de la 0,26 la 0,23. Pentru un plus de agilitate, ecartamentele au crescu și ele cu 43 de milimetri în față și cu 21 de milimetri în spate.

Adio, ace analogice!

Noul limbaj al caroseriei continua în interior. Gruparea ecranelor de la Control Display şi panoul de instrumente, consola centrală înaltă, designul coordonat al luminilor şi decoraţiunile panourilor uşilor creează un sentiment general de spaţiu şi o aură sportivă. Evident, cockpit-ul este orientat clar către șofer. Iar comenzile sunt grupate în zone funcţionale bine delimitate.

În centrul planșei de bord, afişajele, butoanele pentru aer condiţionat şi fantele de ventilaţie formează o unitate clar desenată, în timp ce funcţiile de lumini sunt operate de pe un panou de butoane din stânga volanului (a dispărut tradiționalul comutator rotativ”). Butonul Start/Stop pentru motor este poziţionat acum pe panoul de comandă nou proiectat de pe consola centrală, unde maneta schimbătorului de viteze se află alături de controlerul iDrive şi butoanele pentru comutatorul Driving Experience Control, frâna de parcare electromecanică şi butonul pentru funcţia Auto Hold.

Ambianța sportivă premium este completată de noul design al scaunelor față, ce pot fi comandate, în premieră, îmbrăcate în piele Vernasca, și accentuate de noul volan. Iar confortul este la el acasă grație spațiului mai mare la nivelul umerilor și al coatelor în față, spațiului mai mare pentru picioarele pasagerilor spate și accesului îmbunătățit pe bachetă. Portbagajul are o capacitate de 480 de litre, iar bancheta fracționabilă 40:20:40 vine standard.

Nu în ultimul rând ambianța premium este garantată de o izolare fonică superioară. Montanţi ”A” sunt umpluţi cu spumă pentru reducerea zgomotului, iar parbrizul este din sticlă acustică. Opțional, sunt disponibile și portiere cu sticlă acustică.

Cinci motoare puternice şi eficiente

Gama de motorizări cuprinde două unități pe benzină de 2.0 litri, cu patru cilindri, care dezvoltă 184 CP la BMW 320i, respective 258 CP la BMW 330i, şi două propulsoare diesel ce oferă 150 CP la BMW 318d şi 190 CP la BMW 320d. Un motor diesel cu şase cilindri dispuşi în linie, care dezvoltă 265 CP, echipează BMW 330d. De asemenea disponibilă de la lansare este tracţiunea integrală inteligentă la BMW 320d xDrive. O premieră este şi faptul că ambele versiuni diesel de patru cilindri vin cu un sistem cu două turbocompresoare pentru a asigura un plus de eficienţă. Toate variantele de model îndeplinesc standardele de emisii Euro 6d-TEMP.

Performanțe sportive și confort

Când au fost dezvoltate structura caroseriei şi tehnologia şasiului noului BMW Seria 3 Sedan, au fost impuse o serie de obiective clare: dinamică îmbunătăţită, caracteristici de manevrabilitate ridicată, direcţie foarte precisă şi performanţe de frânare superioare. Per total, noul BMW Seria 3 Sedan cântăreşte mai puţin cu până la 55 de kilograme faţă de modelul anterior corespunzător, în funcţie de varianta de model şi echipare. De asemenea, noul BMW Seria 3 are un centru de greutate coborât şi o distribuţie 50:50 a maselor, în timp ce rigiditatea structurii caroseriei şi a prinderilor suspensiei a fost mărită semnificativ.

Suspensia standard şi suspensia M Sport, opţională, include, în premieră la BMW, amortizoare cu funcţie de ridicare. Acestea au o contribuţie majoră la echilibrul dintre sportivitate şi confort, care defineşte caracterul noului BMW Seria 3 Sedan. Controlul variabil continuu permite ajustarea fermității amortizorului în mod progresiv, în funcţie de schimbarea cursei arcului. La mişcări reduse, amortizarea uşoară asigură confortul. Pe măsură ce cursa creştere, amortizoarele se rigidizează şi asigură un răspuns sportiv al suspensiei.

Suspensia M Sport (cu o reducere de 10 milimetri a gărzii la sol) este acompaniată pe lista de opţiuni de suspensia M adaptive, cu amortizoare controlate electronic. Direcţia sport variabilă, disponibilă opţional, a fost îmbunătăţită pentru un răspuns şi mai direct şi mai precis. Frânele M Sport, cu etriere fixe, cu patru pistoane pe puntea faţă, sunt disponibile opţional. Prezenţa lor este marcată de etrierele de culoare albastră care afişează logo-ul M. Un diferenţial M Sport este disponibil pentru BMW 330i şi BMW 330d, în combinaţie cu suspensia M Sport sau cea M adaptivă. În acest caz, funcţia de blocare variabilă complet şi controlată electronic din diferenţialul spate îmbunătăţeşte semnificativ tracţiunea, agilitatea, stabilitatea şi dinamica în viraje.

Mașina vorbitoare

Noul BMW Seria 3 Sedan marchează debutul Asistentul Personal Inteligent BMW, un caracter digital inteligent care răspunde la mesajul "Hei, BMW!". O particularitate unică faţă de alţi asistenţi digitali: conducătorul îi poate da un nume. Sosirea Asistentului Personal Inteligent BMW asigură faptul că întotdeauna există un profesionist BMW veritabil la bord. El poate explica tot felul de funcţii diferite ("Cum funcţionează asistentul pentru faza lungă?"), oferă informaţii actuale de stare ("Nivelul uleiului este în regulă?") şi ajută cu răspunsuri la întrebări ("Ce mesaj de avertizare am?"). 

Asistentul Personal Inteligent este, pe scurt, navigatorul ideal şi devine extrem de util în timpul condusului de zi cu zi prin faptul că răspunde la comenzi vocale naturale pentru a ajuta conducătorul cu numeroase sarcini, precum îmbunătăţirea productivităţii şi distracţia la bord. Gama de funcţii şi skill-uri disponibile va fi extinsă constant ca parte a actualizărilor obişnuite, care pot fi realizare fără probleme pe un smartphone sau în automobil prin Remote Software Upgrade.

Siguranță și condus autonom

G20 utilizează o selecţie extinsă de sisteme de asistare inovatoare care au un rol principal pe drumul spre condusul autonom. Echiparea standard include avertizare la coliziune şi pietoni cu funcţie de frânare, a cărei cea mai recentă versiune avertizează conducătorul şi atunci când este detectat un biciclist. Tot standard este disponibil şi sistemul Cruise Control cu funcţie de frânare, precum şi sistemul de avertizare la părăsirea benzii de rulare (Lane Departure Warning – funcţionează atunci când se traversează banda fără a semnaliza, funcţionează între 70 şi 210 km/h).

Sistemul Active Cruise Control cu funcţie Stop & Go este disponibil opţional şi funcţionează între 0 km/h şi 210 km/h şi poate regla viteza automat după limitele legale (cu o marjă +/-15 km/h). Timpul maxim până la care automobilul poate staţiona cu pornire automată este de 30 de secunde. Pentru intervale mai mari, automobilul porneşte numai la apăsarea pedalei de acceleraţie, asigurându-se astfel că şoferul nu este surprins de startul maşinii.

Pachetul Driving Assistant, disponibil opţional, include protecţie în caz de tamponare şi avertizare la trafic transversal, precum şi sistem de avertizare la părăsirea benzii de rulare (Lane Change Warning – funcţionează atunci când există automobile în unghiul mort, funcţionează de la 20 km/h). De asemenea, este oferit şi Driving Assistant Professional, un pachet complet de îmbunătăţire a confortului şi siguranţei folosind un sistem de camere trifocale, alături de un radar poziţionat în faţă.

Suplimentar faţă de Driving Asistant şi Active Cruise Control cu funcţie Stop & Go, dotările Driving Assistant Professional includ asistentul de direcţie şi menţinere a benzii, care foloseşte marcajele de pe drum şi detectarea automobilelor care rulează în faţă pentru a menţine automobilul pe banda de rulare, chiar şi în condiţii în care aceasta se îngustează, de exemplu zonele de construcţii pe autostradă. Sistemul semiautonom este completat de un senzor care detectează prezenţa mâinilor pe volan. Driving Asssitant Professional este completat de asistentul de menţinere a benzii cu protecţie activă la coliziune din lateral, asistentul de evitare cu schimbarea benzii şi de sistemul de avertizare la traficul transversal.

Controlul distanţei de parcare (PDC) şi camera pentru mers înapoi asistă conducătorul în manevrare şi intrarea în/ieşire din spaţiile de parcare. Disponibil este şi asistentul de parcare, care preia controlul complet al automobilului la parcare (atât în cazul parcării laterale, cât şi al garării), tot ce trebuie să facă conducătorul auto este să ţină apăsat butonul de parcare. Gama de funcţii mai include şi o premieră pentru segment - Reversing Assistant, care poate conduce automobilul cu spatele pe distanţe de până la 50 prin direcţionarea acestuia de-a lungul aceleiaşi trase pe care a venit înainte.


Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te