Cum segmentul B, al citadinelor compacte, este unul de legendă pentru Peugeot, chiar dacă luăm în calcul doar istoria recentă a unor modele precum 205 sau 206, francezii au calculat cu multă atenție trăsăturile celei de-a doua generații Peugeot 208, care va fi prezentată, în premieră, la Salonul Auto de la Geneva 2019. Accentul a fost pus pe design și pe o combinație de inovații și tehnologii distinctive, menite să asigure tranziția energetică.
Mai lung, mai lat și cu garda la sol mai joasă față de actualul 208, noua generație adoptă o siluetă atletică distinctivă. Aripile largi, bine definite, și liniile accentuate ale caroseriei aduc o notă de senzualitate. Iar profilul se remarcă grație parbrizului de dimensiuni reduse, ce lasă loc unei capote mai lungi, cu forme sculptate. Versiunile GT Line sau GT prezintă elemente ornamentale în nuanță negru lucios pe arcul roților, ce pun în valoare caroseria, dând impresia de diametru mai mare al roților. Pe aceste versiuni vârf de gamă jantele de 17ʺ prezintă inserții customizabile care îmbunătățesc aerodinamica și reduc masa nesuspendată (-3.6 kg per vehicul).
Partea frontală dispune de o semnătură luminoasă evidențiată de blocurile optice cu tehnologie LED, vizibile atât ziua, cât și noaptea, cu efectul caracteristic al celor trei gheare. Grila cadrilată este dominată de sigla în formă de leu, iar pe nasul capotei este scris clar numărul 208.
Difuzorul spate prezintă un finisaj în nuanță negru lucios, putând fi echipat, în funcție de motorizare, cu o evacuare cromată. Pe lângă culorile de caroserie în dotare standard și plafonul în nuanță Black Diamond, noul Peugeot 208 dispune de o paleta de culori ce reflectă spiritul său energic și dinamic: galben metalizat Faro, albastru Vertigo în trei straturi și roșu Elixir.
La interior, noul 208 reinterpretează tema conceptului Peugeot Fractal, prezentat în 2015 la Salonul de la Frankfurt, cu un i-Cockpit de nouă generație cu display 3D al instrumentarului de bord. În partea de sus a tabloului de bord informațiile sunt proiectate sub forma unei holograme. Ecranul tactil este disponibil în versiuni de 5, 7 sau 10ʺ, în funcție de nivelul de echipare și opțiunile selectate. Planșa de bord este capitonată, iar secțiunea centrală este finisată în fibră de carbon. Comenzile sunt poziționate la îndemână, în timp ce volanul compact este împrumutat de la segmentele superioare. Cutia de viteze automată EAT 8 cu comandă Shift and Park by Wire este intuitivă și ergonomică. Iar padelele aflate pe volan oferă o schimbare facilă a rapoartelor de viteză.
Peugeot e-208: autonomie 100% electrică de până la 340 km
La 68 de ani de la premiera primului Peugeot 100% electric, Peugeot VLV (1941), și după zece ani de la debutul experimentului Peugeot iOn, realizat în parteneriat cu Citroen (C-Zero) și Mitsubishi (i-Miev), cea de-a doua generație Peugeot 208 vine cu o propunere electrică clară și adaptată nevoilor actuale de mobilitate urbană eco, dezvoltată alături de partenetii chinezi de la DongFeng.
Peugeot e-208 dispune de un motor electric, care dezvoltă o putere 136 de cai putere și un cuplu de 260 Nm disponibil instant, de la 0 km/h, și o betarie cu o capacitate de 50 kWh, ce permite o autonomie de până la 340 km (WLTP) și 450 km (NEDC). Bateria are o garanție de 8 ani sau 160 000 km pentru 70% din capacitatea sa de încărcare.
În funcție de tipul sursei de încărcare, e-208 se încarcă complet în 16 ore de la o priză clasică, în 5 ore și 15 minute de la un un Wall Box în varianta trifazică (11 kW) sau în 8 ore în varianta monofazică (7.4 kW), și în 30 de minute de la o stație de tip ”super-charger”, până la 80% din capacitate.
Peugeot e-208 oferă trei moduri de condus: Eco pentru optimizarea autonomiei, Normal pentru confort optim în utilizarea cotidiană și Sport pentru o accelerație 0-100 km/h în 8,1 secunde și senzații la volan.
Benzină sau diesel de ultimă generație
Noul 208 dispune de o gamă completă de motorizări termice de ultimă generație care respectă standardele Euro 6.2 pentru benzină și diesel. Benzinarul PureTech de 1.2 litri, în trei pistoane, este disponibil în trei variante de putere, 75 CP, 100 CP și 130 CP. Dacă 75-ul e cuplat la o cutie manuală în cinci trepte, PureTech 100 poate fi ales cu transmie manuală, în șase trepte, sau automată, EAT8 în opt trepte, iar PureTech 130 este oferit doar în asociere cu transmisia automata EAT8.
Fanii diesel nu au decât o opțiune, un 1.5 BlueHDI de 100 de cai, în asociere cu o cutie manuală în șase trepte.