Indecizia politică taie picioarele celui de-al treilea gigant auto din lume, Renault – FCA

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 06.06.2019 - 16:42

Crearea celui de-al treilea gigant auto din lume după Volkswagen și Toyota prin fuziunea 50%/50% dintre Groupe Renault și Fiat Chrysler Automobiles (FCA) a picat. Reprezentanții statului francez s-au bâlbâit, italienii și-au retras oferta în miez de noapte, iar Renault regretă.

SHARE

Propunerea FCA de a fuziona cu Renault și desfășurarea negoierilor în ritm alert a pus pe foc lumea auto și piețele financiare. Gigantul Renault – FCA ar fi putut atinge o producție de circa 8,7 milioane de mașini și o capitalizare de peste 35 de miliarde de dolari. Dar, focul s-a stins, deși ambele entități ar fi avut, probabil, de câștigat, în contextul globalizării și a provocărilor electrificării. Iar, interesant, motivul nu are legătură cu business-ul, la prima vedere.

După circa o săptămână în care negocierile păreau că se află pe drumul cel bun, în 24 de ore afacerea a picat. Reprezentanții statului francez, care deține 15% din acțiunile Renault, au solicitat, ieri, amânarea votului privind posibila fuziune în Consiliul de Administrație al Renault pentru o dată ulterioară, fără alte explicații. Iar, în miez de noapte, italienii și-au retras oferta.

Consiliul de Administrație al FCA a anunțat că, ”în prezent, condițiile politice din Franța nu crează premise favorabile pentru funcționarea cu succes a unei astfel de fuziuni” și a mulțumit partenerilor de discuții pentru ”angajamentul constructiv”.

Iar, într-un comunicat oficial, cel puțin pe partea de business, francezii par să regrete. ”Groupe Renault își exprimă dezamăgirea că nu a avut oportunitatea să continue și să evalueze propunerea FCA. Suntem încântați de abordarea constructivă a Nissan și dorim să mulțumim FCA pentru eforturi și Consiliului de Administrație al Renault pentru încredere. Oportunitatea are logică industrial și financiară și ar conduce la crearea unei puteri auto europene. În plus, credem că ar crește atractivitatea Renault și a Alianței”, se arată în comunicatul Groupe Renault.

Prin urmare, o portiță pare încă deschisă. Dar, numai viitorul va arăta dacă italienii se vor mai gândi să revină asupra deciziei. La acest nivel, lucrurile nu se tranșează după cum bate vântul sau după cum se trezesc politicienii de dimineață.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te