Suntem abia la mijlocul lunii septembrie, după cea mai călduroasă vară din istorie, potrivit specialiștilor, și, probabil, niciun șofer nu s-a gândit să-și încalțe deja mașina cu anvelope de iarnă. Doar cei inconștienți de riscuri, care au mers toată vara, și la +40 de grade Celsius, cu cauciucuri specifice anotimpului rece pe mașină, poate au astfel de gume pe autovehicule.
Citește și: Atenție, șoferi! Aceste tipuri de anvelope de iarnă și All-Seasons nu mai sunt bune de iarna aceasta
Locul din România pe care șoferii trebuie să-l ocolească. Amenda, între 1.400 lei și 3.300 lei
Pe Transalpina, însă, a nins. Iar drumarii au scos deja la treabă utilajele de deszăpezire. Prin urmare, șoferii care sunt surprinși în zonă cu mașinile fără anvelope de iarnă pot fi sancționați cu amendă între 1.400 lei și 3.300 lei, fără loc de interpretări.
În România, legea nu specifică în mod special momentul dotării autovehiculelor cu pneuri de iarnă. Așadar, Poliţia Rutieră are dreptul de a sancționa orice şofer care circulă cu maşina pe drumuri acoperite de zăpadă, gheaţă şi polei, fără utilizarea anvelopelor potrivite, în orice perioadă a anului. Și dacă ar fi nins în iulie-august.
Citește și: VIDEO Cauciucuri de iarnă sau „All-Seasons”? Grosimea zăpezii și stilul de condus motivează alegerea
Pe zăpadă, gheață sau polei, pe cauciucurile mașinii trebuie să aveți marcajul „M+S”
„Dacă posesorii de autovehicule respectă legislația în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele marcate cu literele M și S NU EXISTĂ SANCȚIUNI!
Registrul Auto Român vă recomadă să nu ignorați importanța anvelopelor de iarnă în sezonul rece, deoarece acestea sunt concepute ca la o temperatură de sub 7-8 grade Celsius să rămână moi, spre deosebire de cele de vară, pentru a păstra aderența la carosabil.
Înainte de a monta anvelopele, vă recomandăm să verificați anul fabricației (DOT) și adâncimea profilului. Dacă anvelopele au o vechime de peste 4-5 ani, solicitați părerea unui specialist, care să observe dacă există urme specifice de uzură”, explică specialiștii RAR.
Citește și: UTIL Ai nevoie de cauciucuri noi? Cum se citește și se interpretează corect eticheta anvelopelor
Este important de știut că o anvelopă de iarnă, aflată în condiții optime, crește aderența pe carosabilul acoperit cu zăpadă și scade distanța de frânare.
Precizăm că amenda pentru lipsa anvelopelor de iarnă, în condițiile specificate de lege, se încadrează în clasa a IV-a de sancţiuni (9-20 puncte-amendă), adică între 1.400 şi 3.300 de lei.
În plus, polițiștii rutieri pot reține certificatul de înmatriculare al vehiculului.