Dacă până pe la jumătatea anilor 1970, Nicolae Ceaușescu prefera mașinile străine, modelul său „de suflet” fiind o limuzină Mercedes-Benz 600 Landaulette, care, printre altele, era dotată cu trei seifuri, televizor și player video, când Aro 244 a apărut în planuri dictatorului i s-a dezvoltat brusc latura patriotică și mai mult, după „rețeta” omologilor săi din China și Rusia, de exemplu, și a comandat să i se facă o limuzina Aro.
Așa că inginerii de la Câmpulung-Muscel s-au dat peste cap și, în 1977, i-au pus la dispoziție prima limuzină românească Aro 304.
Aro 304 avea o caroserie alungită de Aro 244, pusă pe un șasiu de utilitară cu benă Aro 320.
Pentru ca spațiul prezidențial să fie mai mare și mai confortabil, stâlpul situat între portiera față și cea spate a fost lățit și acoperișul mașinii, înălțat.
În locul banchetei spate de Aro obișnuit, a fost montată o canapea. Iar în spatele acesteia, în portbagaj, cum ar veni, au fost puse două băncuțe, pentru gărzile de corp. Securiștii urcau prin spate, pe o portieră ca la utilitara Aro 243.
În total, pentru Ceaușescu se știe că au fost făcute 4 limuzine Aro, două 304, în 1977-1978 și două 306 (un fel de facelift), în 1985-1986.
Aro 304 Cabrio, limuzina tip „Papamobil” refuzată de Ceaușescu
După ce au remarcat că limuzina Aro 304, dotată cu trapă pentru ca Ceaușescu să poată sta în picioare și face cu mâna mulțimii strânse la „celebrele” parade, a devenit mașina preferată a dictatorului, specialiștii de la Câmpulung-Muscel au realizat și o versiune Aro 304 Cabrio, decapotabilă, inspirată, cel mai probabil, de Papamobil, de vehiculul folosit de Papa de la Roma.
Aro 304 Cabrio era, de fapt, un Aro 304 căruia i s-au tăiat pur și simplu acoperișul și montanții „C” și „D”. Așa cum se observă și din imagine, limuzina decapotabilă a păstrat parbrizul și montanții „A”. Montanții „B” au rămas doar de formă, ne mai fiind legați între ei de vreo structură, iar portierele spate au rămas fără rame și geamuri.
Având la bază un șasiu de utilitară Aro 320, Aro 304 Cabrio n-a avut nevoie de elemente suplimentare de rezistență la torsiune, așa că spațiul destinat cuplului prezidențial a rămas complet liber.
Nu se știe cu exactitate momentul în care Aro 304 Cabrio i-a fost prezentat lui Ceaușescu, dar dictatorul a refuzat să folosească mașina, considerând că nu îi oferă suficientă siguranță.
Pe 13 mai 1981, Papa Ioan Paul al II-lea a fost împușcat când a intrat în Piața Sfântul Petru din Roma la bordul Papamobilului complet deschis, ca Aro 304 Cabrio.
După atentat, Papamobilele dispun de o cupolă specială din sticlă anti-glonț.