Gest salvator al unui polițist în Pasajul Unirii. Un băiat de 3 ani s-a speriat când mamei i s-a făcut rău
Gest salvator al unui polițist în Pasajul Unirii, din București. O femeie însărcinată s-a prăbușit din cauza contracțiilor. Alături de ea se afla fiul ei de 3 ani, care s-a speriat. Un agent al Poliției Capitalei a venit în ajutor.
Gest salvator al unui polițist în Pasajul Unirii, din București. O femeie însărcinată a colapsat în urma contracțiilor puternice. Alături de ea se afla fiul ei de 3 ani, care s-a speriat.
Un echipaj de poliție a intervenit imediat, iar unul dintre polițiști l-a liniștit pe cel mic, până la venirea ambulanței și a bunicii sale.
Gest salvator al unui polițist în Pasajul Unirii. Un băiat de 3 ani s-a speriat când mamei i s-a făcut rău
„Un trecător ne-a trimis această fotografie și ne-a informat despre un moment de omenie ce a avut loc în pasajul Unirii.
O femeie, însărcinată în 34 de săptămâni, a căzut la pământ, din cauza contracțiilor puternice. Lângă ea se afla copilul ei de aproximativ 3 ani, speriat și agitat, care nu înțelegea durerea prin care trecea mama și voia doar să fie ținut în brațe.
Colegii noștri au intervenit imediat pentru a-i acorda sprijin și până la sosirea ambulanței, Mirel l-a luat pe cel mic în brațe.
Fiind el însuși tată a doi copii mici, a știut exact cum să procedeze. I-a vorbit calm, l-a liniștit și a început să se joace cu el și să-l distragă de la durerea mamei. Gestul lui simplu, dar profund uman i-a oferit micuțului siguranța de care avea nevoie.
Copilașul s-a liniștit atât de tare, încât l-a îmbrățișat pe Mirel cu toată puterea și a rămas în brațele lui până la sosirea bunicii.
Datorită colegului nostru Mirel, mama a putut să se odihnească și ulterior să primească asistența medicală necesară.
Acesta nu a fost doar un act de serviciu, ci o dovadă că dincolo de uniformă, sunt oameni. Oameni care știu că, într-un moment de criză, siguranța și liniștea unui copil pot schimba totul.
Felicitări Mirel și tuturor colegilor care ne arată că uniforma acoperă, de fapt, inimi mari”, a relatat Poliția Capitalei, pe Facebook.