miercuri 19 noiembrie
EUR 5.0889 USD 4.3980
Abonează-te
Newsweek România

Arabia Saudită, desemnată de Trump aliat militar prioritar non-NATO, deschisă relaţiilor mai bune cu Israelul

Data publicării: 19.11.2025 • 12:20 Data actualizării: 19.11.2025 • 13:06
Mohammed bin Salman și Trump - Foto: Profimedia images
Mohammed bin Salman și Trump - Foto: Profimedia images
Trump și prințul saudit
Trump și prințul saudit

Prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman a semnalat marţi că este deschis, în principiu, îmbunătăţirii relaţiilor dintre ţara sa şi Israel, relatează dpa.

În timpul unei întâlniri cu preşedintele american Donald Trump la Casa Albă, prinţul moştenitor a invocat perspectiva aderării Arabiei Saudite la Acordurile Abraham, care reglementează stabilirea de relaţii diplomatice între ţări cu majoritate musulmană şi Israel.

Monarhia bogată în petrol a declarat că este deschisă apropierii de Israel, însă această mişcare este condiţionată de o cale către crearea unui stat palestinian.

Arabia Saudită, desemnată de Trump aliat militar prioritar non-NATO, deschisă relaţiilor mai bune cu Israelul

Întrebat despre Acordurile Abraham la Casa Albă, Mohammed a spus: "Vrem pace pentru israelieni. Vrem pace pentru palestinieni. Vrem ca ei să coexiste paşnic în regiune".

O soluţie cu două state prevede un viitor în care un stat palestinian independent coexistă paşnic alături de Israel.

Atât organizaţia militantă palestiniană Hamas, cât şi guvernul israelian se opun unei soluţii cu două state, aşa că nu este clar dacă relaţiile Arabiei Saudite cu Israelul se vor normaliza în curând.

Trump și prințul saudit
Trump și prințul din Arabia Saudită

Trump a declarat că a avut o "discuţie foarte bună" despre Acordurile Abraham cu Mohammed, cunoscut pe scară largă sub numele de MBS.

Acordurile Abraham, încheiate în 2020, sunt considerate un succes semnificativ al primului mandat al lui Trump.

Citeşte şi: Cum bagă China în faliment industria auto, IT și de apărare din UE? Nu furnizează pământuri rare

Conform propriilor declaraţii, administraţia Trump lucrează la normalizarea relaţiilor dintre Israel şi Arabia Saudită. O astfel de apropiere începuse în 2023, dar apoi s-a încheiat brusc din cauza conflictului din Fâşia Gaza.

Separat, Trump a anunţat marţi că Arabia Saudită va fi un aliat militar prioritar non-NATO în timpul unei cine la Casa Albă în onoarea lui Mohammed bin Salman.

Trump a specificat că va ridica Arabia Saudită la statutul de aliat militar prioritar non-NATO, o categorie rezervată ţărilor cu care Washingtonul menţine o strânsă cooperare militară şi strategică.

Preşedintele american a declarat că această desemnare reflectă o "nouă eră" în relaţia bilaterală şi urmăreşte consolidarea coordonării în chestiuni de securitate regională.

Citeşte şi: Competiție pentru baza cu reactor nuclear pe Lună. India, Rusia și China împotriva SUA?

Statutul aduce beneficii concrete pentru Arabia Saudită, inclusiv acces prioritar la echipamente militare americane.

Trump a indicat că administraţia sa va sprijini vânzarea de avioane de vânătoare F-35 către Riad, o mişcare care ani de zile a generat rezerve la Washington din cauza impactului său potenţial asupra echilibrului strategic din Orientul Mijlociu.

La rândul său, prinţul a luat cuvântul după discursul republicanului şi a subliniat că consideră că "oportunităţile sunt enorme", lăudând stilul de vorbire al preşedintelui şi încheindu-şi astfel scurtele observaţii, notează EFE.

Prin această decizie, Statele Unite ridică la 19 numărul ţărilor care se bucură de statutul de "aliat major non-NATO", ultima fiind Kenya, care a fost adăugată în mai 2024 pentru rolul său în misiunea de securitate din Haiti, arată Agerpres.

Alte ţări cu acest statut sunt Israel, Egipt, Iordania, Bahrein, Kuweit, Maroc, Tunisia, Afganistan şi Pakistan. 

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră