Fabrica de la Craiova, care a fost oprită pe 19 martie, își va relua activitatea în mod etapizat, într-un singur schimb de lucru, atât în Secția de Producție Vehicule, cât și în cea de Producție Motoare, iar angajații vor respecta o serie de măsuri speciale în contextul pandemiei de COVID-19.
Astfel, pe lângă implementarea tuturor reglementărilor generale privitoare la protejarea sănătății, Ford va recurge în unele cazuri chiar și la măsuri mai stricte decât cele aflate în vigoare în prezent, care se aplică la nivel global pentru Ford Motor Company, pentru a asigura tuturor angajaților cea mai bună protecție posibilă.
Ford va produce măști de față pentru a fi utilizate în uzinele sale din toată Europa. Măștile de față furnizate de companie vor trebui să fie purtate de către oricine lucrează sau vizitează o unitate Ford, în conformitate cu protocoalele globale ale companiei. Prin fabricarea măștilor de față pentru uz propriu, compania contribuie la reducerea cererii din lanțurile de aprovizionare pentru echipamentele de protecție personală care sunt necesare serviciilor medicale și altor industrii. În plus, Ford Craiova produce propriile viziere, asigurând un nivel suplimentar de protecție pentru unele operațiuni din cadrul uzinei.
Compania a pregătit un pachet cuprinzător de măsuri, dar, mai presus de toate, face apel la simțul de responsabilitate și disciplină al angajaților pentru buna și corecta implementare a acestora. Angajații vor fi anunțați de către supervizorul/team leader-ul lor dacă și când este cazul să vină la muncă. Persoanele care nu vor veni la muncă, vor rămâne în șomaj tehnic, în baza unei decizii formale.
Principalele măsuri speciale de lucru la Ford Craiova
· Completarea zilnică a unui formular online de autoevaluare a sănătății pentru a se permite accesul în uzină. Pentru a reduce potențialul risc de expunere a angajaților noștri, compania a decis să solicite angajaților să completeze un chestionar online sau pe hârtie înainte de a se deplasa la Ford și de a intra într-o unitate Ford. Acesta este un chestionar simplu privind starea de sănătate individuală. Dacă răspunsul este DA la toate aceste întrebări, angajatul poate veni la serviciu; dacă răspunsul este DA la una (sau mai multe) dintre întrebări, angajatul NU poate veni la serviciu și va primi informații suplimentare pe care trebuie să le urmeze.
· Instalarea dispozitivelor de scanare a temperaturii la fiecare poartă de acces pentru a identifica persoanele care au febră. Nu toată lumea care are febră are COVID-19. Cu toate acestea, febra este frecvent unul dintre simptomele infectării cu acest virus. Pentru a proteja pe toți cei care lucrează în uzina Ford Craiova, persoanelor cu o temperatură corporală ridicată nu li se va permite accesul în uzină.
· Măsuri de distanțare socială - Angajații sunt rugați să păstreze o distanță de cel puțin 2 m față de cei din jur și să evite formarea unor grupuri mai mari de 3 persoane. Angajații sunt sfătuiți să nu cumpere alimente neambalate și toate cantinele din secții, automatele, bucătăriile unde se prepară mâncarea și facilitățile din zona de odihnă, adică frigidere, cuptoare cu microunde nu vor fi puse în funcțiune. Cu toate acestea, chioșcurile din interiorul uzinei vor fi redeschise în timp ce plățile cu cardul sunt încurajate.
· Acțiuni sanitare – Întreg personalul din incinta companiei va fi obligat să poarte mască de față și, în plus, în anumite situații, o vizieră, pentru a reduce riscul de răspândire a infecției în fabrică. Compania a suplimentat nu numai materialele de curățare, dar și frecvența acestor activități în întreaga fabrică, începând cu luna trecută. Angajaților li se va oferi, de asemenea, acces la materiale de curățare corespunzătoare, pentru a se asigura că își pot păstra curate propriile zone de lucru și că pot păstra o igienă personală corespunzătoare
· Transport către/ de la Ford - Compania a contactat furnizorii de transport interni și externi și le-a comunicat să asigure suficiente autobuze / tramvaie pentru transportul public cât și curse speciale suplimentare, deoarece este recomandat ca gradul de ocupare al mijlocului de transport să fie sub 50%. În cazul transportului personal, compania a recomandat deplasarea a cel mult 2 persoane într-o mașină: șoferul și o persoană pe bancheta din spate, în partea opusă șoferului.