E frig și pornești mașina lasând-o să se încălzească? E bine sau rău? Ce spun mecanicii

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 27.12.2024 - 08:34
E frig și pornești mașina lasând-o să se încălzească? E bine sau rău? Ce spun specialiștii - Foto: Freepik.com - Imagine cu rol ilustrativ
E frig și pornești mașina lasând-o să se încălzească? E bine sau rău? Ce spun specialiștii - Foto: Freepik.com - Imagine cu rol ilustrativ

E frig și pornești mașina lasând-o să se încălzească la ralanti? Mecanicii explică șoferilor ce e bine și ce e rău pentru motor.

SHARE

În imaginarul colectiv, încălzirea motorului mașinii iarna, înainte de a porni la drum, înseamnă protejarea motorului. Dar, realitatea este undeva pe la jumătate. 

Citește și: Pleci în vacanța de iarnă cu mașina? Ce le recomandă specialiștii șoferilor să verifice obligatoriu

E frig și pornești mașina lasând-o să se încălzească? E bine sau rău? Ce spun specialiștii

Practica uzuală de încălzire a motorului pe frig este veche. Provine de pe vremurile în care nu prea existau uleiuri de motor sintetice ori semi-sintetice, cu cifră de fluiditate bună la rece („0W...” sau „5W...”) și mașinile mergeau în general cu uleiuri de tipul „10W...” ori „15W...”, care la temperaturi negative devin din ce în ce mai vâscoase. 

Citește și: Ce ulei trebuie să pui în motorul mașinii pentru a nu avea probleme iarna? „W”-ul e important

Dar, nici motoarelor termice moderne, chiar dacă sunt concepute diferit și merg cu uleiuri care asigură o lubrifiere aproape imediată și pe ger, nu le strică să fie puțin încălzite. 

Cuvântul - cheie e „puțin”, în cazul mașinilor moderne, spun mecanicii. 

Nu mai este necesară încălzirea motorului timp de 10 minute, de pildă, ca acum 20-30 de ani.

Poate fi util și benefic să lăsați motorul să se încălzească la ralanti de 2-3 minute maximum înainte de a accelera, chiar dacă poluați puțin mai mult.

Timpul îl puteți folosi pentru a curăța bine geamurile și mașina de gheață sau zăpadă, dacă este cazul.

Nu are rost să îl încălziți mai mult timp, mai ales că funcționarea motorului la ralanti pentru o perioadă lungă de timp, în special la rece, poate duce la acumularea de reziduuri de combustibil nearse. Iar acestea pot contamina uleiul de motor, reducând capacitatea acestuia de a lubrifia corect componentele motorului.

Citește și: Nouă dilemă pentru șoferi: Lanțuri sau „șosete” de zăpadă pentru cauciucuri? Ce spun specialiștii

Apoi, spun specialiștii, rulați ușor, fără a accelera brusc sau tare încă cel puțin 3-4 minute, timp în care, dacă mașina dispune indicator pentru temperatura lichidului de răcire al motorului, veți observa că acul se trezește și urcă, în general, la 60-70 de grade Celsius, o temperatură de funcționare deja bunicică chiar și pentru propulsoarele diesel mai sensibile la frig. 

De asemenea, rulând ușor câteva minute în trafic, șoferii dau răgaz și uleiului de transmisie să se încălzească ușor, ceea ce e extrem de benefic pentru funcționarea corectă a cutiei de viteze, fie ea manuală sau automată. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te