Răspunsul la întrebarea „Care a fost mașină de serie mare echipată standard cu frâne pe disc?” este mai complicat decât s-ar putea crede la prima vedere.
Deși unii producători auto americani au fost printre primii care au adoptat această tehnologie, două mărci europene au fost cele care au popularizat-o în cele din urmă.
Citește și: VIDEO Prea multă electronică! Șoferul unui Volvo XC90 nou a rămas fără frâne din cauza softului
Care a fost prima mașină de serie mare echipată standard cu frâne pe disc? S-a întâmplat în 1955
Povestea frânelor pe disc începe în 1949, când Chrysler a introdus un sistem unic, cu „disc dublu”, cunoscut sub numele de Ausco Lambert, pe modelul Imperial. Acest sistem era standard pe limuzină și o opțiune costisitoare pe alte modele Chrysler.
Frânele Ausco Lambert erau o îmbunătățire legitimă, dar și excesiv de complicate. Iar limuzina Chrysler Imperial nu a fost produsă în masă.
Tot în 1949, Crosley Hot Shot, o decapotabilă mică și sportiv, a fost prima mașină americană echipată cu frâne pe disc la toate cele patru roți, dar, ca opțiune, nu standard. Mai mult, frânele pe disc disponibile pe Crosley Hot Shot, proiectate inițial pentru avioane, s-au dovedit a fi nesigure și, în cele din urmă, au fost retrase din producție și înlocuite cu frâne cu tambur tradiționale.
Așadar, oricât de inovatoare au fost aceste eforturi americane timpurii, ele au rămas în cele din urmă simple note de subsol în istoria frânelor pe disc, relatează Jalopnik.com.
Citește și: Vrei să nu ai „surprize” cu frânele? Nu fă economie de 200 lei. Schimbă lichidul de frână la 2-3 ani
Frânele pe disc standard, preluate din motorsport
Adevăratul pionier al frânelor pe disc standard se află în Europa.
În anii 1950, producătorii auto europeni au preluat inițiativa în dezvoltarea frânelor pe disc, în mare parte datorită lumii sporturilor cu motor.
În 1953, un Jaguar C-Type echipat cu frâne cu disc Dunlop a câștigat atât cursa de 24 de ore de la Le Mans, cât și Mille Miglia, dovedind superioritatea tehnologiei pe pista de curse. Iar aceste victorii, și altele similare, au contribuit la popularizarea frânelor pe disc și la accelerarea dezvoltării lor pentru mașinile de stradă.
Legendarul pilot Stirling Moss a jucat un rol esențial în acest sens, așa cum se detaliază în documentarul „The Racers That Stopped the World”, care arată cum Moss și pilotul de teste Jaguar Norman Dewis au dezvoltat această tehnologie.
În timp ce Jaguar demonstra calitatea frânelor pe disc în cursele auto, producătorul francez Citroën se pregătea, însă, să le introducă în producția de masă.
În 1955, Citroën a lansat revoluționarul model DS, o mașină atât de avansată pentru vremea aceea, încât părea să fi venit de pe altă planetă – și, în anumite privințe, încă mai este.
DS a fost primul automobil produs în serie care a fost echipat cu frâne cu discuri pe față și etrier de tip modern (ca și astăzi).
Spre deosebire de sistemele americane închise și complicate, frânele modelului DS erau expuse la aer, ceea ce permitea o răcire mai bună și o performanță mai constantă – un motiv cheie pentru care automobilele moderne au renunțat la frânele cu tambur.
Sistemul de frânare inovator al modelului DS, împreună cu stilul său futurist și suspensia hidropneumatică, l-au transformat într-o adevărată icoană a automobilismului.
Sigur, unii pasionați de mașini și de istoria automobilului vor spune că Triumph TR3 a fost prima mașină de serie echipată cu frâne pe disc.
Da, Triumph TR3 a fost anunțat cam în același timp cu DS, în octombrie 1955. Și da, marca britanică a experimentat frânele pe disc la Le Mans în 1955 (în TR2). Dar Citroën a produs 69 de mașini DS cu frâne pe disc în 1955, în timp ce Triumph TR3 cu frâne pe disc nu au ieșit din fabrica din Canley decât în septembrie 1956.
Apoi, în 1957, Jaguar XK150 a devenit prim mașină cu frâne pe disc la toate roțile ca dotare standard, o mișcare care a contribuit la consolidarea și răspândirea acestei tehnologii.
