Nu încercați să faceți presiunea cu aer și apă la mașinile personale! Această „tehnică” este rezervată șoferilor de tractoare grele.
De ce unii șoferi bagă apă, pe lângă aer, în cauciucurile vehiculului
Introducerea de apă în pneurile tractoarelor mari și puternice, utilizate de exemplu în agricultură, este esențială din mai multe puncte de vedere, potrivit specialiștilor.
Citește și: Atenție, șoferi! Aceste tipuri de anvelope de iarnă și All-Seasons nu mai sunt bune de iarna aceasta
În primul rând, adăugarea de apă crește greutatea roților, oferind o tracțiune mai bună, mai ales pe câmpurile agricole unde aderența este esențială.
Apoi, roțile mai grele coboară centrul de greutate al tractorului, îmbunătățindu-i stabilitatea pe terenuri denivelate, pante și câmpuri accidentate.
Apoi, greutatea suplimentară a pneurilor ajută la distribuirea uniformă a masei/încărcăturii, reducând uzura anvelopelor și prelungind durata de viață a acestora.
Citește și: Șoferii pot prelungi durata de viață a cauciucurilor mașinii cu un „truc” banal. Cum se face corect
De asemenea, apa din cauciucurile tractorului acționează ca balast, contrabalansând echipamentul remorcat sau încărcătura transportată și îmbunătățind performanța generală.
Nu în ultimul rând, în unele cazuri, apa ajută la reglarea temperaturii anvelopei.
Apa în pneurile tractoarelor se bagă, dacă este cazul, până la nivelul valvei, adică până la aproximativ 75% din volumul interior al anvelopei. Restul se umflă cu aer.