Uzina Steagul Roșu, mai târziu Autocamioane Brașov și Roman SA, din „Orașul lui Stalin”, cum era supranumit Brașovul cu ani în urmă, a apărut în 1948, după venirea comuniștilor la putere. De fapt, a fost rebotezată fabrica de material rulant ROMLOC, fondată în 1921, care mai târziu a produs și motoare și automobile. Iar producția primului camion românesc, SR 101, a început în 1954.
Deși propaganda vremii îl prezenta ca pe o mare realizare, SR 101 era doar o copie realizată de Institutul de Proiectări Metalurgice București a camionului sovietic ZiS-150, care, la rândul lui, era copiat după camionul International Harvester KR-11 făcut de american, și avea caracteristici proprii, adaptate capacităţilor industriei locale.
Citește și: De ce se punea foc sub camioane și se folosea feștila în epoca Ceaușescu. Explicațiile unui șofer
De pildă, camionul SR 101 a primit o cabină din lemn și metal, în timp ce modelul rusesc era echipat cu una doar din metal, deja de patru ani. Propulsia era asigurată de un motor cu 6 cilindri în linie pe benzină, de 5,5 litri, legat la o cutie de viteze cu 5 trepte, iar sarcina utilă a camionului era de 4 tone.
Primele 100 autocamioane SR-101 din preserie au fost testate începând cu luna mai 1954, iar până în luna august au mai fost montate încă 126 autocamioane. Pe 12 octombrie 1954, a fost asamblat primul autocamion SR-101 de serie, până la sfârșitul anului fiind montate circa 700 autocamioane.
Modelul SR-101 a fost înlocuit în anul 1960 de modelul SR-131 „Carpați”.
Citește și: VIDEO În anii `80-`90, camioanele DAC „66” au luptat în Irak sau Siria. Cum se descurcau pe teren
Cum era elogiat în presa comunistă primul camion românesc făcut în „Orașul lui Stalin”
SR 101, primul camion românesc, a ținut principalele pagini ale presei comuniste cu povești elogioase. Brasovromania.net a găsit și reprodus materialele apărute în ziarele „Scânteia Tineretului” și „Drum Nou” din 1954.
„Scânteia Tineretului”, despre SR 101, primul camion românesc: „Pe boturile maşinilor străjuia cîte un drapel roşu de oţel”
„Cu cîteva luni în urmă muncitorii uzinelor „Steagul Roşu“ din Oraşul Stalin au cunoscut o adîncă emoţie. Ei au primit o sarcină de onoare, sarcină pe care n-o mai primiseră niciodată. Aceea de a fabrica autocamioane romîneşti.
Se terminase lucrul. Sirena spinteca văzduhul cu şuieratul ei prelung. Muncitorii care aflaseră pentru ce sunt chemaţi aici discutau aprins. Şedinţa era pe terminate.
Un suflu nou străbătu întreaga sală. — Desigur e un lucru greu de făcut. Dar noi vom fi în stare să-l rezolvăm. Avem schiţele autocamioanelor „Zis“ 150. Avem mai mulţi specialişti. Fiecare dintre noi e un specialist. Putem să ne prindem la orice lucru!, a spus comunistul Gheorghe Toader. Direcţiunea să se îngrijească de procurarea materialelor şi sculelor necesare. Asta zic eu. Restul ne priveşte pe noi…
Ritmul în munca constructorilor de autocamioane nu s-a format lesne. A fost greu începutul, ce-i drept. Organizaţia de partid împreună cu conducerea uzinei au fost mereu în frunte. S-au format brigăzi utemiste şi brigăzi complexe, iar fiecăreia dintre acestea i s-a stabilit ce anume piese va lucra. Chiar de a doua zi comitetul organizaţiei de partid a început să stea de vorbă cu fiecare muncitor în parte. Cu utemiştii a fost şi mai uşor. Ei îşi formaseră o brigadă raid, întregul comitet al organizaţiei de bază U.T.M. a intrat în această brigadă. Responsabilul brigăzii, utemistul Bîrlescu Nicolae a început să studieze mai temeinic, să-şi ajute tovarăşii de muncă şi mai mult.
Citește și: VIDEO Prima mașină făcută în România nu a fost Dacia, nici ARO, ci Malaxa 1C. Fabrica, luată de ruși
La strungărie brigada utemistului Stan Ioan a primit sarcina de a executa axele din faţă şi frînele, împreună cu utemistul Stan loan brigada a luat hotărîrea de a da pieselor o calitate superioară. „Sînt doar primele autocamioane româneşti“, şi-au spus ei. Azi pe tabla de onoare a secţiei sunt scrise nume ca cele ale utemiştilor Durer loan, Ref Martin, Jerdel loan, care fac parte din brigada lui Stan loan De multe ori secretarul organizaţiei de partid din secţie, tovarăşul Butau Ioan, arată succesele acestei brigăzi atunci cînd e vorba de contribuţia tineretului la realizarea pieselor de autocamioane.
Din cele peste 200 inovaţii realizate în uzină, 39 revin numai secţiei de capotaj. Printre numeroşii inovatori se găsesc şi tineri. Inovaţia utemistului Florian Buta şi tînărului Debulat Grigore care au construit o matriţă pentru decupat şi ambutizat găurile de aerisire ale capotei, este cît se poate de preţioasă.
Timpul de lucru la aceste operaţii a scăzut de la patru ore la trei minute, iar operaţiile executate altădată manual, sunt azi mecanizate. Folosindu-se documentaţia unui autocamion „Zis“ 150 care a fost demontat pînă la ultima piesă, cei de la montaj aşteptau cu nerăbdare piesele fabricate în uzină. Primul lot de piese executate la preparare au sosit în secţia de montaj, odată cu cele de la capotaj. Bucuria montorilor nu mai avea margini, şi cu atenţie au început să rînduiască piesă cu piesă. Cheile mecanice au început să strîngă şurub după şurub. Brigăzii utemiste nr. 1 i-a fost repartizată montarea motorului pe şasiu. Motoarele trimise de ţara prietenă, Uniunea Sovietică, au fost despachetate.
Daruri preţioase care vorbesc mai mult decit sute de cuvinte la un loc despre sprijinul pe care-l primim. Utemiştii Petre Gheorghe, şi Catrinoiu Cornel din brigada condusă de Voinea Ioan, înainte de a monta pe şasiu motorul, studiau amănunţit fiecare piesă lucrată în uzină, pentru a nu avea nici cel mai neînsemnat defect. Dar de acest lucru avuseseră alţii grijă.
Piesele erau toate de calitate superioară. Cu cîteva zile mai tîrziu primul autocamion era gata montat. După ce a fost alimentat cu benzina necesară, muncitorii, maiştrii, inginerii şi tehnicienii aşteptau cu nerăbdare să vadă cum se va comporta noua maşină romînească. Un şofer a trecut la volan.
Un huruit puternic şi motorul se pune în funcţiune. Aruncîndu-şi şepcile din cap de bucurie, muncitorii s-au îmbrăţişat şi s-au sărutat. Camionul ieşise din curtea uzinii pentru a parcurge primele sute de metri. Într-un timp scurt, în numai 20 de zile de la prima maşină, muncitorii uzinei au lucrat încă 100 de camioane. O adevărată victorie !
Spre inima țării
Dinspre uzinele „Steagul Roşu“ pornise un convoi parcă nesfîrşit, de camioane. Pe boturile maşinilor străjuia cîte un drapel roşu de oţel — marca fabricii care le dăduse naştere. Erau la număr o sută.
Oamenii din toate domeniile de activitate din Oraşul Stalin ieşiseră în întîmpinarea autocamioanelor care mergeau la examen spre inima ţării — Capitala Republicii. Şoferii au cunoscut clipe de neuitat, de emoţie şi fericire, pe care nu le-a fost dat în viaţă niciodată să le trăiască. Curînd oraşul a rămas în urmă…
Cîte un şofer mai scoate capul pe fereastra cabinei şi îngînă un cîntec. Toţi îşi ţintesc deodată privirile înainte. Şoseaua urcă acum spre Predeal în serpentină. Hai înainte! Şi autocamioanele ascultătoare urcă. Nu se tem de înălţimile carpatice. Aici s-au născut, în ţara cu munţi înalţi şi şesuri întinse. Şoferii ţin încordaţi mîinile pe volan. N-au de ce să se teamă.
Autocamioanele merg bine. Iată-le sus. Au urcat pe una dintre cele mai lungi pante din ţară. Acum coboară. Oare… ? Nu, n ! orice îndoială este de prisos. Frînele, vitezele şi bara de direcţie se supun mîinilor iscusite, ca şi la urcuş. Trec orele şi odată cu ele distanţa se scurtează.
Cumplita… ”Primele autocamioane s-au oprit. Şoferii se mai odihnesc puţin. Cel de al cincilea grup de maşini a oprit şi el. Lîngă acest grup, din direcţie opusă a oprit o altă mașină. Din ea a coborît un șofer. Vedea atîtea autocamioane staționînd. Îi erau necunoscute. S-a apropiat mai mult; a crezut că sînt importate.
Dar după ce citi: „Fabricat în R.P.R.“, prinse cu dragoste stegulețul de pe botul mașinii și îl mîngîie cîtva timp ca pe un copil drag. — Primele… Primele noastre autocamioane — murmură el. Emoţionat n-a mai putut continua, ceea ce ar fi vrut să mai spună. Apoi a plecat. Necunoscut a rămas numele acelui şofer. Cei 100 care l-au văzut, printre care se aflau şi tinerii Goldeanu Matache, Drăghici Vladimir, Radu Francisc şi alţii nu-l vor uita niciodată.
El este în orice caz, unul din milioanele de cetăţeni ai patriei. De atîţia ani poate aşteaptă să conducă şi el o asemenea maşină. Cine ştie ? Nu peste multă vreme, întreprinderea la care lucrează, îi va da în seamă un asemenea autocamion. Autocamioanele pornesc mai departe. Ele străbat sat după sat, oraş după oraş, în timp ce privirile oamenilor le urmăresc tot timpul. În drum spre Bucureşti în comuna Pucheni din regiunea Ploeşti şoferii au trebuit din nou să se oprească. Şiruri de căruţe se aţineau în calea lor. Colectiviştii de aici voiau neapărat să ştie de unde vin aceste maşini şi unde se duc.
Cum au aflat au chemat repede preşedinta. Cînd aceasta sosi şi văzu maşinile îi veniră lacrimi în ochi de bucurie. — Ca mîine — spuse ea bucuroasă — vor veni astfel de maşini şi în colectiva noastră. — Auzi, 100 de camioanenumai în 20 zile! Păi noi avem nevoie numai de vreo 2-3. Şoferii zîmbiră. — Veţi avea cu siguranţă, s-au grăbit cîţiva şoferi să şi facă repartiţia. … Cei ce se plimbau în după amiaza aceea prin parcul Stalin din Capitală, au ieşit în întîmpinarea primelor autocamioane romîneşti S R-101, ca şi ceilalţi din atîtea locuri pe unde acestea trecuseră.
Aplauzele mulţimii nu se mai opreau. Timp de două săptămîni autocamioanele au fost supuse unor probe extrem de grele. Nici un defect în funcţiune. Ele mergeau perfect. Pentru constructorii lor aceasta era cea mai frumoasă răsplată… Iată-le din nou intrînd pe poarta uzinei. Examenul fusese trecut cu bine. Autocamioanele primiseră certificatul de absolvire.
De aici autocamioanele au luat drumul întreprinderilor din toate colţurile ţării. Circa 230 autocamioane au fost livrate întreprinderilor I.A.R.T.-Sibiu, Craiova, Piatra Neamţ, la unele mine de cărbuni, gospodării agricole de stat…
Se fabrică motoarele
Muncitorii, tehnicienii şi inginerii uzinei „Steagul Roşu” însufleţiţi de succesele obţinute la fabricarea primelor autocamioane romîneştinu s-au oprit aici. Ei au început să fabrice şi motoare. La secţia în care se lucrează biele, axe cu came şi vilbrochene, munceşte şi tînărul strungar Sonveter Ioan. El nu avusese ocazia niciodată să lucreze la un asemenea arbore cotit.
Unii s-au îndoit la început cînd li s-a propus să lucreze asemenea piese. Intr-una din zile s-a apropiat de tînărul Sonveter, comunistul Nistor Alexandru. — Ce zici, Sonveter, vei putea lucra la un asemenea arbore ? încrezător în sine, tînărul s-a îmbujorat la față. — Voi reuși tovarășe Nistor. A început să studieze cu perseverenţă strungul, învăţa să citească noile desene şi urmărea cu atenţie metodele de muncă ale muncitorilor vîrstnîci. I s-a încredinţat prelucrarea Wilbrochenului la strung. De la început a lucrat fără rebuturi. Acest succes nu l-a satisfăcut pe tînărul Sonveter.
Din zi în zi continuă să caute noi posibilităţi pentru a da o burtă calitate piesei ce o lucrează. Mult sprijin au muncitorii acestei secţii de la tînărul inginer Milian Ioan care pregăteşte maşinile şi construieşte dispozitivele necesare pentru executarea în cele mai bune condiţii a pieselor. Dorinţa muncitorilor este ca prima încercare să nu dea greş. Şi cu siguranţă că vor reuşi, pentru că muncitorii de aici stăpînesc tot mai bine tehnica înaintată. E o fericire să vezi cu cît curaj învaţă aceşti oameni să construiască.
Pe măsură să foloseşti şi unde s-o găseşti pentru a reda cititorului, care încă n-a vizitat uzinele „Steagul Roşu“ din Oraşul Stalin, o imagine vie a acelei înflăcărări, a acelui sentiment patriotic, entuziasmului creator în muncă, de care sunt cuprinşi muncitorii tineri şi vîrstnici ai acestei uzini ?
Construirea de autocamioane în Republica Populară Romina se datoreşte în cea mai mare măsură ajutorului frăţesc al marelui popor sovietic, fără de care realizarea autocamioanelor S R-101 în ţara noastră, nu ar fi fost cu putinţă. în realizarea autocamionului se vede rodul unei munci avîntate a colectivelor de muncitori şi tehnicieni din diferite întreprinderi industriale. Aceasta este o nouă victorie a industriei noastre socialiste.”
„Drum Nou”, despre SR 101, primul camion românesc: „Acest succes al tehnicii româneşti este rezultatul condiţiilor noi create de partid şi guvern”
— Mamă, mamă, vin maşinile! Uită-te ce frumoase sunt! Într-un neastâmpăr zglobiu, cu părul căzut In bucle pe umeri, o fetiţă de 6 anişori se ridica în virful picioruşelor, ţinindu-se strâns de mina mamei ei, căutând să vadă prin mulţime mai bine coloana demonstranților.
— Acestea nu sunt mașini, caută să o convingă repede mama ei, o femeie înaltă, cu o privire caldă părintească. Acestea sunt autocamioane. Fetița ridică nedumerită privirea spre mama ei, stringînd-o în același timp parcă mai tare de mină.
— De ce le spune autocamioane?
— Pentru că au în spate şi o cutie pentru transportat mărfuri, o lămureşte mama ei.
Aceste autocamioane, pe care le vezi acum, sunt făcute în oraşul nostru, la uzinele „Steagul Roşu“. Mama şi fetiţa cu părul auriu, priveau cu bucurie in suflet silueta autocamioanelor SR 101 de culoare gri, care se scurgeau rînd pe rînd prin faţa tribunelor în aplauzele şi uralele miilor de demonstranţi înşiraţi de o parte şi de alta a bulevardului I. V. Stalin.
În aceeaşi zi de 23 August, la Bucureşti, un alt grup de autocamioane SR 101, printre care unul dintre ele cu un motor fabricat pentru prima oară în uzinele „Steagul Roşu“, defilau în aplauzele sutelor de mii de spectatori, prin faţa tribunei oficiale, unde se aflau conducătorii partidului şi guvernului nostru.
Acest motor este construit după modelul „Zis 120” cu 6 cilindri şi are o putere au limitator de turaţie de 90 cai putere. Desenele pieselor motorului au fost făcute de I.P.R.O.M., iar pregătirea tehnologică a fost făcută în cadrul uzinelor „Steagul Roşu”.
Începerea fabricării acestui motor nu a fost uşoară pentru colectivul uzinelor „Steagul Roşu”. Rînd pe rînd, s-au ivit o serie de deficienţe în procesul de fabricaţie care însă au fost rezolvate cu succes. De remarcat este faptul că, primul motor de autocamion a fost fabricat într-un timp foarte scurt.
Un ajutor însemnat a primit uzinele „Steagul Roşu” în punerea la punct a fabricaţiei“, de la uzinele „Metrom“ Oraşul Stalin şi „Iosif Rangheţ“ Arad. În vederea asigurării succesului fabricării motorului, conducerea uzinei a repartizat problemele de bază ale motorului spre a fi rezolvate de tehnicieni cu o pregătire tehni- că superioară.
Această sarcină au dus-o cu succes la bun sfîrșit. Printre muncitorii, tehnicienii, inginerii și funcționarii care au adus un aport deosebit la fabricarea primului motor romînesc de autocamion, se află: Victor Herţa, desenator, N. Puşcaşu, inginer, A. Nistor, maistru, loan Creangă, strungar, Gh. Zichil, strungar, I.Spaciu, găuritor, Petre Budău, strungar, Ioan Milan, inginer, Aurel Călugăru, inginer, Valerian Hie, dispecer şi alţii. In prezent , se lucrează la fabricarea a încă patru motoare de autocamion , dintr-o serie de motoare puse în fabricaţie.
Acest succes al tehnicii româneştieste rezultatul condiţiilor noi create de partid şi guvern, condiţii care dau posibilitate oamenilor muncii să-şi pună capacitatea lor creatoare, spiritul lor inovator şi inventiv în slujiba progresului tehnic şi al dezvoltării economiei noastre naţionale.”
