Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,82 %
Marcel Ciolacu 19,27 %
99,54 %
Elena Lasconi 19,08 %
George Simion 13,89 %
Click aici pentru rezultate complete

Cel mai mic crossover Kia, Stonic, primește putere mild-hybrid și noi tehnologii

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 11.08.2020 - 13:21

Kia Stonic, cel mai mic crossover Kia și fratele lui Hyundai Kona, a primit un facelift axat în principal pe tehnologie, la trei ani de la lansare.

SHARE

Designul interior și exterior al modelului de clasă ”B” care, după introducerea pe piața europeană din 2017, a devenit al patrulea cel mai bine vândut din gama Kia, după ”familia” Ceed, Sportage și Picanto, a rămas în mare măsură neschimbat în urma facelift-ului. Doar noile faruri full LED sar în ochi. Coreenii au sporit însă gradul de personalizare cu noi scheme de culori, pentru caroserie și plafon, și noi modele de jante. Iar la interior, clienții pot alege un sistem de navigație și infotainment cu touchscreen mai mare, de 8.0 inch - UVO Connect Phase II.

Principala noutate a facelift-ului primit de Stonic se află sub capotă. Sistemul de propulsie pe benzină mild-hybrid ”EcoDynamics+”, este alcătuit dintr-un motor T-GDi de 1.0 litri ”Smartstream” și un sistem mild-hybrid (MHEV) de 48V și poate fi cuplat fie la o transmisie manuală inteligentă, ”clutch-by-wire”, fie la o cutie automata, cu dublu ambreiaj și șapte trepte. O baterie compactă litiu-ion polimer de 48V suplimentează cuplul motorului cu putere electrică și extinde perioada în care mașina rulează cu motorul oprit, cu ajutorul unui nou generator MHSG (Mild-Hybrid Starter-Generator).

Motorul/generator MHSG este conectat cu ajutorul unei curele la arborele cotit al motorului și comută între modurile ”motor” și ”generator„ în funcție de condițiile de rulare. În modul ”motor”, în timpul accelerării, MHSG oferă un plus de putere electrică pentru a reduce sarcina motorului și emisiile. Pe măsură ce automobilul decelerează, sistemul MHSG are capacitatea, în anumite condiții, să comute în modul ”generator”, recuperând energie de la arborele cotit pentru a reîncărca bateria.

Noul motor T-GDi de 1.0 litri ”Smartstream” înlocuiește generația anterioară ”Kappa” T-GDi de 1.0 litri al modelului Stonic și este echipat cu tehnologia CVVD (Continuously Variable Valve Duration). Tehnologia CVVD permite motorului să comute între diferite cicluri de combustie în funcție de sarcină, maximizând eficiența în toate condițiile de rulare.

Motorul Smartstream oferă aceleași puteri ca și motorul Kappa anterior, 100 CP sau 120 CP, dar permite un cuplu maxim mai mare, în funcție de transmisie. De exemplu, cuplul maxim oferit de modelele echipate cu motorul de 120 CP și transmisia automată cu dublu ambreiaj și șapte trepte de viteze (7DCT) este cu 16% mai mare, de 200 Nm.

În ceea ce privește transmisia manuală inteligenta iMT, sistemul ”clutch-by-wire” contribuie la scăderea consumului de combustibil și la scăderea emisiilor CO2  ale sistemului MHEV, în timp ce păstrează implicarea șoferului aproape ca o transmisie manuală convențională. În locul unei legături mecanice, ambreiajul transmisiei iMT operează pur electronic și se integrează perfect cu sistemul de propulsie MHEV de 48V. Transmisia iMT lucrează împreună cu generatorul MHSG pentru a opri motorul mai devreme decât sistemul Idle Stop & Go, din momentul decelerării și până la oprirea completă.

Ambele transmisii, iMT și 7DCT, permit perioade de rulare cu motorul oprit (“sailing”), pentru a scădea consumul de combustibil. Acesta operează la viteze de până la 125 km/h, iar motorul este reactivat în momentul în care șoferul apasă una dintre pedale - accelerație, frâna sau ambreiaj.

Pe lângă introducerea versiunii mild-hybrid, Kia Stonic facelift a primit și o nouă versiune a motorului pe benzină Kia de 1.2 litri aspirat, care dezvoltă 84 CP, precum și o serie de sisteme avansare de asistență și siguranță pentru șofer, în funcție de nivelul de echipare. Printre acestea se numără Sistemul de asistare la evitarea coliziunii frontale cu pietonii, automobilele și cicliștii (FCA - Forward Collision-Avoidance Assist), Sistemul de asistare la păstrarea benzii de circulație (LKA - Lane Keeping Assist), sistemul de monitorizare a atenției șoferului (DAW - Driver Attention Warning), sistemul de avertizare pentru evitarea coliziunii cu obiectele aflate în unghiul mort (BCW - Blind-Spot Collision Warning) și sistemul de asistare la evitarea coliziunii cu obiectele aflate în unghiul mort (BCA - Blind-Spot Collision-Avoidance Assist), sistemul inteligent de avertizare la depășirea limitei de viteză (ISLW - Intelligent Speed Limit Warning), Smart Cruise Control (SCC). și sistemul de asistare la păstrarea benzii de rulare (LFA - Lane Following Assist).

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te