Organizat pentru prima dată de Automobil Clubul Regal Român (ACRR) în urmă cu 85 de ani, Concursul de Eleganță Sinaia a devenit unul dintre cele mai importante evenimente de profil din Europa de Est în ultimii ani.
Iar ediția 2019 a fost una cu adevărat specială, cu mașini rare și povești extraordinare. Începem cu istoria fabuloasă a unui BMW 327, cu peste două milioane de kilometri la bord, care a fost prezentat de BMW Group Classic.
În numărul viitor al revistei Newsweek România vom continua cu alte bunicuțe de poveste pe patru roți.
Bavareza adusă de BMW Group Classic la Sinaia are prinsă în caroseria sa originală o parte din istoria agitată a României și a Europei de Est. Eduard Ecker s-a născut în România, la 22 iunie 1912.
Iar, în anii ’30, s-a îndrăgostit iremediabil de un elegant şi luxos BMW 327 Cabriolet, pe străzile Bucureştiului.
Absolvent al şcolilor de inginerie şi arhitectură, tânărul Ecker a reușit să-şi achiziţioneze mașina visată la vârsta de 25 de ani din showroomul din Bucureşti al companiei Tracta, reprezentantul oficial al mărcii în România de la acea vreme.BMW-ul 327 sau BMW 55 PS Sports Convertible, aşa cum era denumit oficial, era propulsat de un motor cu şase cilindri în linie, care dezvolta 55 de cai putere, și putea atinge o viteză maximă de 125 km/h.
Modelul elegant, modern şi luxos era un simbol al ascensiunii economice a României acelor vremuri şi al Bucureştiului, care căpătase supranumele de „Micul Paris“.
Instaurarea regimului comunist la București, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, a adus momente foarte dificile, inclusiv pentru minoritatea germană din care Eduard Ecker făcea parte.
Acesta își găsea foarte greu un loc de muncă, iar legenda spune că singurul lucru de valoare pe care a reuşit să îl salveze să nu fie confiscat de comuniști a fost BMW-ul 327, pe care l-a dezmembrat piesă cu piesă şi l-a ascuns.
Cum la începutul anilor ’60 situaţia a început să se mai relaxeze, Ecker a reușit să își găsească un serviciu stabil.
A reasamblat BMW-ul, a reînmatriculat automobilul cu numărul „2-B-2763“ și a reînceput să-l utilizeze în fiecare zi, parcurgând sute de mii de kilometri.
Întreţinută cu mare grijă, la jumătatea anilor ’60, mașina primește al cincilea motor, un motor achiziţionat de Ecker clandestin, de la un actor român, și este pregătită pentru o nouă mare aventură.
Alte piese de schimb mai avea, pentru că, în anii ’40, proprietarul se aprovizionase cu sprijinul armatei germane.
Marea aventură plănuită de Eduard Ecker era fuga din Republica Socialistă România. Acesta a solicitat viză pentru o excursie în Iugoslavia şi, în final, în 1969, a primit permisiunea să plece. S-a urcat la volan și a ajuns la Belgrad.
Apoi, a reuşit să treacă în Italia, unde a rămas fără bani şi cu rezervorul gol. Cum Ecker avea câțiva prieteni buni la München, aceștia i-au oferit sprijin financiar şi, astfel, a reuşit să ajungă în Austria.
De aici, în timpul nopţii, românul și-a propus să traverseze graniţa spre Germania, prin pădure. Din cauza oboselii, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un copac. Accidentul nu a fost grav, însă. Caroseria era zgâriată pe lateral, dar maşina a putut continua drumul.
Ajuns în Germania, Ecker s-a angajat în construcţii și a lucrat la ridicarea Parcului Olimpic din München, de lângă sediul BMW, până în 1972. În această perioadă, a reparat partea tehnică a automobilului, dar niciodată caroseria, care păstrează astfel și astăzi urmele aventurilor împreună, ca o poveste nespusă.
La începutul anilor 2000, când Ecker a trecut de vârsta de 90 de ani, acesta a donat BMW-ul 327 către BMW Group Classic, care îl păstrează în starea originală, inclusiv cu plăcuțele de înmatriculare românești, „2-B-2763“, așa cum a putut fi admirat la Sinaia 2019.