Medicul chirurg Alexandru Pesamosca, unul dintre cei mai buni chirurgi pediatri din România, a trăit o viață întreagă pentru copii. Spunea că cea mai mare bogăție a sa este fericirea pe care i-o aduceau micuții pacienți.
Medicul chirurg Alexandru Pesamosca, unul dintre cei mai buni chirurgi pediatri din România, a trăit o viață întreagă pentru copii. Spunea că cea mai mare bogăție a sa este fericirea pe care i-o aduceau micuții pacienți.
Managerii din spitale din țară, precum și alți responsabili de achiziții publice în domeniul Sănătății primesc lecții despre integritate și practici anti-corupție de la reprezentanți ai Departamentului de Justiție al SUA, inclusiv de la FBI.
Patru persoane au fost scoase din mare şi aduse la mal în staţiunea Jupiter, după ce au fost aproape de înec. Două dintre ele sunt resuscitate de membrii unui echipaj SMURD.
Un tren interegio CFR Călători a ratat o gară în această dimineață și a fost nevoit să dea cu spatele, în Suceava.
Interlopul Seif Duduianu, soția și așți membrii ai familei acestuia au ajuns după gratii în urma unui scandal din 2019. Atunci au luat de pe stradă și au sechestrat o tânără încercând să- determine pe părinții ei să accepte căsătoria
Un lot de produse aflate în preferințele copiilor au fost retrase din supermarketuri pentru că ar putea cauza probleme de sănătate persoanelor care suferă de alergii.
SUA acționează de urgentă și trimit avioanele de război pregătite să intervină imediat, după ce mai multe bucăți de dronă au fost găsite căzute în România.
Ieri, pe data de 7 septembrie, un polițist din Brașov a fost prins în flagrant în timp ce vindea cocaină, pe care o avea ascunsă în portbagajul mașinii.