O mamă a aflat că mai are doar câteva luni de trăit, în timp ce ținea dietă. Ce a pățit? Cum și-a dat seama că e ceva în neregulă și ce i-au spus medicii?
O mamă a aflat că mai are doar câteva luni de trăit, în timp ce ținea dietă. Ce a pățit? Cum și-a dat seama că e ceva în neregulă și ce i-au spus medicii?
România, în prima linie în ajutorul Macedoniei de Nord după tragedia din clubul de noapte din Kocani. Statul român a facilitat transportul pacienților în stare critică către spitale din străinătate.
Cum a pornit Rusia atacul hibrid asupra României acum 8 ani? Cu campanii de dezinformare, de promovare a unor produse pseudo-ştiinţifice, fals medicale: „Tratăm cancer cu ceara din urechi”.
Preşedintele interimar Ilie Bolojan se va întâlni, luni, cu reprezentanţii instituţiilor şi autorităţilor publice responsabile cu organizarea alegerilor prezidenţiale din luna mai.
„Mierea de București” ar putea să devină o realitate în viitor dacă spațiile de pe clădirile Capitalei vor fi utilizate în scopul creșterii albinelor. În anii '80 , Capitala avea 4.800 de apicultori înregistrați oficial.
Experții în securitate cibernetic atrag atenția asupra unei escrocherii care se poate răspândi cu repeziciune prin e-mail. Ce fișiere să nu deschizi niciodată? Este foarte periculos.
METEO România sub cod galben de vreme rea. Luna martie, plină de ninsori și ploi. Ce spun meteorologii și la ce să ne așteptăm în perioada următoare?
Biletele de tren se scumpesc din nou. Pasagerii care călătoresc pe distanțe scurte vor plăti mai mult pentru biletele de tren, deoarece tariful de rezervare a locului devine obligatoriu.