ISU Timiș a evacuat zece persoane dintr-un bloc din Timișoara după ce locatarii au resimțit un miros puternic de insecticid.
ISU Timiș a evacuat zece persoane dintr-un bloc din Timișoara după ce locatarii au resimțit un miros puternic de insecticid.
Peste 102.000 de români au votat vineri până la ora 21:00, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţiile de vot din străinătate, prezentându-se cu 19.000 mai mulți decât la primul tur.
Premierul Ludovic Orban, a declarat astăzi, după vizita de pe Magistrala 5 Eroilor-Drumul Taberei, că aceasta va putea fi folosită în iunie 2020.
Sute de lansări de carte vor fi, și în această toamnă, la Târgul Gaudeamus, care a început miercuri și va dura până duminică, 24 noiembrie, fiind găzduit de Complexului Expozițional Romexpo, Pavilionul B2.
O vulpe a fost filmată duminică seară în zona Ion Mihalache. După două zile, angajați de la Fundația Visul Luanei au reușit să o captureze. Animalul este bine și a fost vaccinat antirabic.
Bărbatul era singur și spune că și-a petrecut ultimele nopți în locuința sa, chiar dacă blocul era evacuat.
Țara cu cel mai bun nivel de trai din lume se află în Europa.
O șoferiță care conducea un autoturism cu număr de Prahova a reușit joi seara să blocheze tramvaiele în Pipera, după ce mașina pe care o conducea a rămas blocată pe linie, relatează clubferoviar.ro.