Interlopul Adrian Corduneanu, zis Beleaua, a fost reținut pentru infracțiunea de șantaj. El i-ar fi cerut taxă de protecție unui om de afaceri. Acesta i-a plătit o parte, apoi l-a denunțat.
Interlopul Adrian Corduneanu, zis Beleaua, a fost reținut pentru infracțiunea de șantaj. El i-ar fi cerut taxă de protecție unui om de afaceri. Acesta i-a plătit o parte, apoi l-a denunțat.
O aeronavă MiG-21 LanceR, aparţinând Bazei 86 Aeriană Borcea, a înregistrat o problemă minoră legată de funcţionarea trapelor trenului de aterizare, marţi, pe timpul executării unui zbor de instrucţie, potrivit Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
În timp ce Rusia și-a întins „tentaculele“ culturale în mai multe zone din România, autoritățile de la București nu au deschis Institutul Cultural Român de la Moscova, deși au avut un deceniu la dispoziție.
Primarul Buzăului, Constantin Toma, de la PSD, admite că includerea unor imagini cu fostul dictator NIcolae Ceaușescu în expoziția de pe Calea Eroilor ar putea „să stârnească unele controverse”, dar precizează că acesta „face parte din istoria noastră”.
Un recidivist în vârstă de 18 ani, care a comis, luni, trei tâlhării, a fost încolțit până la urmă de polițiști. În acel momnt a scos un cuțit.
Scandalul a început după miezul nopții atunci când o femeie s-a luat la ceartă cu un grup de tinere care se aflau în club. Apoi a început bătaia, iar paznicii au dat cu spray și l-ar fi lovit și pe unul dintre bărbații care intreveniseră să aplaneze conflictul.
Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc într-o curbă la dreapta, după ce şoferul din Bulgaria, în vârstă de 39 de ani, care se deplasa de la Orşova spre Caransebeş, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală stânga cu cabina TIR-ului din Turcia.
Din cauza impactului violent, unul dintre autotrenuri a luat foc. La fața locului au intervenit șase autospeciale ale pompierilor.