Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, un mesaj veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial în care le-a mulţumit pentru tot ce au făcut pentru patrie şi pentru poporul român.
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, un mesaj veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial în care le-a mulţumit pentru tot ce au făcut pentru patrie şi pentru poporul român.
Anunțul a fost făcut de surse din guvern. La ora 9.00, site-urile Ministerului de Interne, Poliției de Frontieră, CFR Călători încă nu funcționau. Se reușise remedierea site-ului guvernului.
Rusia a câștigat din exporturile sale de petrol, gaze și cărbune 63 miliarde euro în primele două luni de la începutul războiului, sumă care depășește cheltuielile sale militare din tot anul 2021 cu vreo 230 milioane de euro.
Un pensionar din Italia, care mergea către un chioșc de ziare, a fost abordat șoferul unei mașini, care l-a întrebat cât este ora.
Ministerul de Interne a supus dezbaterii publice un proiect de lege care vizează reorganizarea instituţiei, iar potrivit prevederilor documentului asistenţa medicală de urgenţă ar urma să fie coordonată de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, notează news.ro.
Forțele armate separatiste transnistrene sunt pregătite să ajute Rusia să atace Moldova. Două explozii în care nimeni nu a pățit nimic, în apropiere de Tiraspol, au fost considerate ca parte a unui plan pentru fi creat pretextul unui nou conflict.
Un copil de 2 ani şi 9 luni a fost găsit în albia râului Cibin, în apropierea staţiei de epurare de la Tălmaciu, judeţul Sibiu, după ce tatăl său a sesizat autorităţile că micuţul plecase de acasă, fără a reveni. Băiatul a fost găsit în stop cardio-respirator.
Circulaţia pe DN 5, între Bucureşti şi Giurgiu, a fost blocată complet timp de două ore, joi dimineaţă, în urma unui accident în care au fost implicate un autotren, o autoutilitară şi un autoturism, toate înmatriculate în Bulgaria şi conduse de cetăţeni bulgari.