luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

VIDEO Un șofer român a întors TIR-ul pe o autostradă din Croația și a mers 50 km pe contrasens

Data publicării: 11.05.2023 • 13:43 Data actualizării: 11.05.2023 • 14:10
Un șofer român a întors TIR-ul pe o autostradă din Croația și a mers 50 km pe contrasens - Foto: 24sata.hr
Un șofer român a întors TIR-ul pe o autostradă din Croația și a mers 50 km pe contrasens - Foto: 24sata.hr

Un șofer român a întors TIR-ul pe o autostradă din Croația și a mers 50 km pe contrasens. Poliția l-a identificat pe baza imaginilor camerelor și acesta riscă o amendă de circa 6.500€, 120 de zile de pușcărie și interzicerea dreptului de a conduce în Croația 2 ani.

Un șofer român în vârstă de 37 de ani a ratat o ieșire de pe autostrada A4 din Croația, în zona Breznički Hum, și fără nicio ezitare a întors TIR-ul pe mijlocul autostrăzii, blocând ambele benzi de circulație, precum și banda de urgență, și a pornit cu mastodontul de 40 de tone pe contrasens.

Și nu s-a limitat să meargă câțiva zeci de metri pe constrasens, ci a condus aproape 50 de kilometri, până în apropiere de Zagreb, relatează 24sata.hr.

Evenimentul a avut loc marți, 9 mai, iar Departamentul de Poliție Varaždin a informat că, în jurul orei 11:40 (ora locală), a primit o serie de sesizări despre un camion care a intrat pe sensul greșit al autostrăzii A4, venind din direcția stației de taxare Breznički Hum.

Citește și: VIDEO Mergi la mare vara asta? Pregătește-te pentru un drum de coșmar. Pe A2 se lucrează la un pod

Șoferul român care a întors TIR-ul pe autostrada din Croația și a mers 50 km pe contrasens a fost identificat după câteva ore, pe baza imaginilor camerelor de supraveghere, pe un drumul național de lângă Mirkovac, la circa 300 km de locul faptei.

Citește și: FOTO Țeapă în service? Reparație de 40.000 €, la o mașină electrică lovită ușor în spate

Bărbatul are 37 de ani și când polițiștii l-au găsit, tânărul a refuzat testarea cu aparatul etilotest.

Pentru infracțiunile comise, șoferul român riscă o amendă de circa 6.500 de euro, 120 de zile de pușcărie, precum și interzicerea dreptului de a conduce în Croația timp de 2 ani.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră