Un subiect recurent: întrebări persistente despre proveniența unor fonduri din sistemul bancar elvețian

“Începând cu anii 1940, Elveția se află în mod regulat în centrul unor scandaluri internaționale, fiind percepută drept un „depozit al banilor murdari”. În spatele fațadei „secretului bancar” au fost descoperite în repetate rânduri conturi legate de dictatori, persoane corupte, trafic de droguri, spălare de bani și comerț ilegal cu arme”, affirmă o anchetă efectuată de jurnalistul bulgar de investigație, Nikolai Marchenko.

El menționează că în 2026, băncile elvețiene au fost din nou acuzate de implicare în operațiuni financiare ilegale și în gestionarea banilor „murdari”. Ministerul Finanțelor al SUA a acuzat banca elvețiană falimentară MBaer de spălarea veniturilor provenite din vânzarea ilegală a milioane de barili de petrol venezuelean, ocolind sancțiunile americane. În declarația ministerului se menționează: „De-a lungul anilor, banca a facilitat direct sau indirect spălarea de bani pentru entități ilegale sau în numele acestora, inclusiv pentru cetățeni ruși și iranieni”.

Cu un an mai devreme, în 2025, chiar Procuratura Generală a Elveției a amendat două bănci locale – J. Safra Sarasin SA și Pictet Bank – acuzându-le de același lucru: spălare de bani, de această dată pentru înalți funcționari brazilieni.

Ziristul bulgar de investigație afirmă că dacă nu ne limităm doar la incidentele din ultimii ani, ci analizăm situația pe parcursul mai multor decenii, devine evident că spălarea banilor și sprijinirea dictatorilor și a baronilor drogurilor reprezintă o practică constantă a sistemului bancar elvețian.

Presa elvețiană a scris că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Elveția a fost un canal-cheie pentru circulația aurului nazist, o mare parte din acesta fiind jefuit din rezervele țărilor ocupate – Austria, Belgia, Țările de Jos și Norvegia. O altă parte provenea de la victimele lagărelor de concentrare. După război, Elveția a decis să nu returneze banii și activele victimelor Holocaustului moștenitorilor acestora. Abia după decenii, în 1998, sub presiune internațională, băncile UBS și Credit Suisse au acceptat să plătească despăgubiri în valoare de 1,25 miliarde de dolari.

Ziaristul bulgar susține în Ancheta sa că în 2015, o scurgere de date din filiala elvețiană a gigantului bancar HSBC a afectat grav reputația Elveției. 

Documentele au arătat cum filiala elvețiană a băncii deservise dictatori, traficanți de arme și droguri, precum și mari corupți. În conturile clienților se aflau aproximativ 100 de miliarde de dolari. Mai mult, banca nu doar că „închidea ochii”, ci facilita activ schemele: ajuta la crearea de structuri offshore și la ascunderea proprietarilor banilor. 

Potrivit Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigație, printre clienții băncii se numărau:

• Rami Makhlouf – văr al lui Bashar al-Assad, considerat unul dintre principalii „cămătari” ai regimului sirian;

• Rachid Mohamed Rachid – fost ministru în Egipt, acuzat de corupție și delapidare după căderea regimului Mubarak;

• Frantz Merceron – oficial în timpul dictaturii din Haiti, asociat cu abuzuri financiare;

• Gennady Timchenko – om de afaceri rus, apropiat de Putin, inclus pe liste de sancțiuni.În 2022, a avut loc o altă scurgere majoră de date din banca elvețiană Credit Suisse. Investigația OCCRP „Suisse Secrets” a consolidat definitiv reputația sistemului bancar elvețian ca structură care deservește persoane asociate cu corupția, criminalitatea și regimurile autoritare. Printre acestea se numărau: lobbyistul-cheie al lui Gaddafi, Hassan Tatanaki; familiile dictatorilor africani Sani Abacha (Nigeria) și Mobutu Sese Seko (Congo); șeful serviciilor secrete din Peru, Vladimiro Montesinos, condamnat pentru corupție și trafic de arme. 

De asemenea, Ancheta OCCRP a arătat că omul de afaceri italian Antonio Velardi, cu legături cu mafia și acuzat de contrabandă cu droguri și spălare de bani, a fost ani de zile client al Credit Suisse, folosind conturile elvețiene pentru a legaliza veniturile mafiei.

Banca elvețiană a deschis chiar și conturi pentru persoane aflate pe listele de sancțiuni ale SUA și UE. De exemplu, Billy Rautenbach – om de afaceri asociat cu regimul lui Robert Mugabe din Zimbabwe, acuzat de corupție și scheme financiare ilegale – a continuat să fie deservit de Credit Suisse, care i-a administrat conturile și i-a facilitat operațiunile.

Pe lângă scandalurile bancare, Elveția atrage atenția și prin cooperarea cu grupări islamiste radicale. În cartea „Qatar Papers” (2019), scrisă de jurnaliști francezi, Elveția este descrisă drept „seiful” organizației „Frații Musulmani”, considerată teroristă în unele state arabe.

Autorii, bazându-se pe documente interne scurse din cadrul fundației Qatar Charity, susțin că în Elveția funcționează mai multe centre și organizații islamice finanțate din Qatar, folosite ca instrumente de propagandă ale acestei organizații. Acest fapt transformă, în mod efectiv, Elveția într-unul dintre centrele-cheie de influență ale Qatarului și ale structurilor islamiste în Europa.

Elveția este asociată în mod tradițional cu neutralitatea și neimplicarea politică, considerate fundamentul imaginii sale internaționale. Totuși, în spatele acestei imagini, de-a lungul deceniilor, s-a ascuns o altă realitate: un sistem financiar care deservește dictatori, infractori și structuri controversate, precum și legături cu organizații islamiste radicale. Toate acestea sugerează că „neutralitatea” elvețiană este, de fapt, un paravan convenabil, susține Nikolai Marchenko, jurnalist de investigație din Bulgaria.