Jandarmul tulcean Sorin Andrici a încheiat, vineri seara, în bazinul de pe malul lacului Ciuperca, un maraton de 24 de ore de înot pentru a atrage atenţia asupra unui copil de 10 ani, Adrian Mihai Eni, care are nevoie de sprijin financiar.
Un jandarm a înotat 24 de ore pentru a susține un copil bolnav
Băiatul are mai multe diagnostice, printre care sindromul Angelman, epilepsie şi retard psiho-motor sever, iar luni, 5 iunie, urmează să se prezinte pentru consultaţie, la o clinică din Turcia. Pentru operaţia sa este nevoie de aproximativ 40.000 de euro.
"A fost incredibil de greu. Condiţii de bazin de 25 de metri, te duci, te întorci dar, având în vedere cauza umanitară pentru care ne-am hotărât să facem această acţiune, am trecut peste toate greutăţile. Important este ca Adrian să se întoarcă cu bine din Turcia", a declarat pentru Agerpres Sorin Andrici.
Citește și: VIDEO În top! Un român a câștigat Cupa Mondială de sărituri de la mare înălțime, organizată în SUA
În timpul cursei de 24 de ore el a fost însoţit de aproape zece înotători, care au intrat în bazin alternativ, iar alte persoane l-au susţinut de pe marginea bazinului.
"Starea lui este bună din punct de vedere fizic. Are o rezistenţă de neînchipuit, doar că a obosit în ultimele trei ore. Am crezut că nu termină, dar are o voinţă de fier", a afirmat administratorul bazinului de înot, Sergiu Ştefanov.
Mama copilului, Mădălina Mariana Eni, i-a mulţumit la final lui Sorin Andrici. "Începând de astăzi de la ora 12.00, au venit mai multe donaţii. Avem vreo 24.000 de lei. Mâine (sâmbătă - n.r.) vom porni la drum. Duminică voi pleca din Bucureşti spre Turcia", a precizat Mădălina Eni.