sâmbătă 12 septembrie
EUR 5.2557 USD 4.5316
Abonează-te
Newsweek România

Ţigarete de peste 720.000 lei, ascunse într-un autocamion, descoperite la Calafat. Șoferul a fost arestat

Data publicării: 12.09.2026 • 14:00
Camionul nu țigări - FOTO Poliția de Frontieră
Camionul nu țigări - FOTO Poliția de Frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu - Sectorul Poliţiei de Frontieră Calafat au descoperit peste 480.000 de ţigarete, în valoare de peste 720.000 lei, ascunse într-un ansamblu rutier condus de un cetăţean bulgar.

''În data de 11 septembrie 2026, în jurul orei 08:30, în parcarea din proximitatea Staţiei de Taxare a Podului Calafat-Vidin, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Calafat, în cooperare cu lucrători din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Craiova - Serviciul Echipe Mobile Calafat, au desfăşurat o acţiune de tip BLITZ'', informează sâmbătă Poliţia de Frontieră.

Ţigarete de peste 720.000 lei, ascunse într-un autocamion, descoperite la Calafat. Șoferul a fost arestat

Pentru control a fost selectat un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, înmatriculat în Bulgaria, care circula pe ruta Bulgaria - România.

Acesta era condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 48 de ani, care, conform documentelor prezentate, transporta bunuri diverse, fără a avea aplicat sigiliul vamal asupra compartimentului destinat mărfurilor.

Ca urmare a extinderii controlului, în interiorul remorcii au fost descoperite mai multe cutii de carton ascunse printre mărfurile transportate, care conţineau ţigarete cu timbru de acciză bulgăresc, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente de provenienţă.

În urma inventarierii, a rezultat cantitatea totală de 24.198 pachete de ţigări (483.960 de ţigarete), cu o valoare estimată de aproximativ 725.940 de lei.

Cercetările au fost preluate de către lucrătorii din cadrul BPCMIIT - STPF Dolj, în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii situaţiei de fapt.

Citeşte şi: Peste 200 de percheziții în toată țara, în operațiunea Jupiter 5: sunt vizate fraude, corupție și evaziune

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete.

Faţă de cetăţeanul bulgar a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, ulterior acesta fiind prezentat Judecătoriei Calafat cu propunere de arestare preventivă.

Citeşte şi: Mega operațiunea Jupiter: 150 de percheziții ale Poliției și Parchetului General. Ce caută anchetatorii?

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Calafat a admis propunerea şi a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, persoana fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. 

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră