Șeful Unifarm a negociat șpaga într-un restaurant filat și interceptat anterior. Se credea protejat?

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 03.07.2020 - 12:52
Ionel Adrian, a fost numit directorul Unifarm de către Victor Ponta Foto: Facebook Ionel Adrian

Afacerea s-ar fi desfășurat într-un local din sectorul 6 al Capitalei, acolo unde, în urmă cu șase ani, fuseseră făcute interceptări în cazul de corupție al senatorului Marius Isăilă.

SHARE

La 23 iunie, procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile pentru inculpatul Ionel Adrian, director general al Companiei Naționale Unifarm SA.

Infracțiunile pentru care este acuzat Ionel Adrian sunt: luare de mită, abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influență, instigare la fals intelectual, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

Potrivit unor surse judiciare, restaurantul unde directorul Unifarm, Adrian Ionel, ar fi negociat șpaga uriașă este Bârlogul Lupilor din sectorul 6 al Capitalei, a dezvăluit G4Media.ro .

Conform procurorilor DNA, "în calitate de director general al C.N. Unifarm SA, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale).

Interceptări la același restaurant, în 2014

Bârlogul Lupilor este cunoscut ca un loc de întâlnire al oamenilor cu influență din România. Localul a apărut în documentele procurorilor în cazul fostului senator Marius Isăilă, condamnat definitv 5 ani si 4 luni de inchisoare pentru fapte de coruptie.

Conform documentelor de la dosar, în anul 2014, fostul parlamentar s-a întâlnit de mai mult ori la "Bârlogul Lupilor" cu mai mulți angajați ai Direcției Interne de Protecție și Informații din cadrul MAI, pentru a afla dacă este filat de DNA. La întâlniri a participat chiar și șeful DIPI din acea vreme, Gelu Olteanu. Aceste întâlniri au fost monitorizate de către SRI, după cum se arată în dosarul lui Marius Isăilă. 

Același restaurant a fost folosit drept cartier general şi de chestorul Adrian Bărăscu, fostul şef al Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor, judecat pentru ororile la care îi supunea pe martorii protejaţi. De altfel, la întâlnirile lui Isăilă cu ofițerii DIPI de la „Bârlogul Lupilor“ a participat şi Bărăscu.

Toate aceste date sunt publice, așa că singura explicație pentru faptul că și Ionel Adrian, directorul Unifarm, a ales același local pentru a aranja un contract, este că s-ar fi crezut protejat. 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te