De la Marea Neagră, prin Turcia, spre regiunea kurdă întinsă pe mai multe țări și până în Georgia, Armenia și Azerbaidjan, drumurile militarilor s-au întretăiat mereu cu cele ale comerțului. Până astăzi granițele au rămas difuze, neînțelegerile s-au perpetuat și soldații stau încă în poziție de tragere, acolo unde geografia și politica nu au reușit să se suprapună.
Am plecat pe acest drum, în călătoria mea solitară, pentru a înțelege mai bine de ce hărțile nu se suprapun peste geografia oamenilor, până unde merge candoarea și de unde începe ura.
Există, firește, pe tot acest parcurs suprafețe lungi de respiro, în care miturile joacă rolul militarilor, în care memoria a fost în mod intenționat deformată, în care călăii au furat de la victimele lor casele și pământurile acum 100 de ani și între timp urmașii lor au uitat, pentru că au crescut cu minciunile oficiale.
Orașele anatoliene de pe această axă a conflictelor erau pe vremuri armenești sau grecești, dar între timp, până și bisericile au fost transformate în moschei, iar kurzii au fost împinși la periferie. Apoi, războaiele nesfârșite din Siria și Irak au transformat întreaga regiune într-o placă tectonică pe suprafața căreia cutremurele nu se mai opresc.
La capătul celălalt, Rusia ține prizoniere statele din Caucazul de Sud și își face drum spre Mediterana prin Siria. Bătălia pentru modificarea hărților se dă aici între Moscova și Ankara, care nu se mai mulțumesc de câțiva ani doar cu extinderea influenței, ci vor să controleze și hălci de teritoriu care nu le aparțin.
În toată această regiune, Rusia, Turcia și Iranul se luptă pentru câștigarea influenței, iar Occidentul se străduiește, fără prea mult succes, să aducă democrația liberală.
Articol preluat de pe blogul „Călătoriile Sabinei” / Radio Europa Liberă
