Directorul Newsweek România a susținut că dispune de mai multe informații, potrivit cărora din banii furați în cadrul jafului bancar din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc și-ar fi dorit să-și cumpere afaceri în România, potrivit jurnal.md
„Informațiile pe care le avem și o să spun doar asta pentru început și la care săpăm, sunt că domnul Plahotniuc de fapt a venit în România să cumpere asseturi, cum zice englezul, să cumpere companii, afaceri cu banii din miliardul furat din Republica Moldova, dar pentru că între timp s-a declanșat celebra anchetă la care eu cred că lucrează și alte țări, nu doar autoritățile din Republica Moldova. Nu i-a mai ieșit treaba, că s-a declanșat scandalul și atunci a rămas așa, ca în pom. I-a luat afacerea lui Porumboiu, n-a plătit banii, reușește să încaseze subvențiile europene”.
Sabin Orcan a explicat și de ce șeful Partidului Democrat de la Chișinău ar fi ales să-și direcționeze banii în România: „Păi, avea cetățenie română, a avut până l-am deconspirat noi când lucram la Adevărul și un pașaport pe un alt nume, pe numele mamei lui - Vlad Ulinici domnul Plahotniuc.
Deci, un pașaport fals conform legii din România și din orice țară. Nu poți să ai un pașaport pe un nume în România și pe un nume în Moldova. Păi, dacă îl oprea vreunul pe vreun aeroport din Monaco unde se duce el des să nu apară pe computer acolo Plahotniuc beculețul roșu. Să zică, eu sunt altcineva, domnule că nu-i cerea nimeni amprentele”.
Dar mai este un detaliu important, a subliniat Sabin Orcan pentru jurnal.md: „Domnul Plahotniuc este după părerea mea, dacă mai există libertate de exprimare, în afară de faptul că e un mafiot, după părerea mea, dar tot după părerea mea, domnul Plahotniuc este agent al Serviciului de Informații Externe, adică serviciul de spionaj al României, a fost racolat de serviciul de spionaj al României, crescut ca să fie de partea bună, să nu fie cu rușii, dar eu cred că domnul Plahotniuc este agent dublu și cât iubește SIE din România, domnul Plahotniuc iubește și FSB-ul din Rusia. Eu nu cred că domnul Plahotniuc are o agendă politică, eu cred că are o agendă de oligarh. La sfârșitul zilei, tragi linie și trebuie să iasă cu plus la bani în conturi. Ăsta este singura politică a domnului Plahotniuc, să spună câte milioane a mai luat de la fraierii ăștia”
Șeful PD ar avea pretenții să fie primit pe la marele case din lumea politică mondială, mai spune Sabin Orcan.
„Domnul Plahotniuc nu putea să aibă aceste vise de mărire fără sprijin nemijlocit de la o parte din Serviciile secrete din România, nu putea să aibă o dublă identitate cu nume fals, nu putea ca dosarul lui de la DIICOT să fie transferat de la București, că e totuși cetățean român, la Chișinău, adică în curtea lui. Dar practic procurorii români au spus noi ne-am predat, îl dăm în Moldova. Păi, ce se va întâmpla în Moldova? Păi, știm ce se va întâmpla în justiția lui Plahotniuc. Nu se putea asta dacă Plahotniuc nu avea pe cineva la București. Să știți că mai e o plângere DIICOT. Vă fac acum o dezvăluire: plângerea domnului Porumboiu la DIICOT împotriva domnului Plahotniuc și a oamenilor lui de încredere”, a mai spus jurnalistul român.
Vladimir Plahotniuc nu a răspuns la telefon la solicitarea jurnaliștilor moldoveni, pentru a comenta cele declarate de Sabin Orcan, iar purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gamurari, ne-a declarat că se află în Italia și nu poate vorbi.
Anterior, numele lui Plahotniuc a figurat într-un documentar al unui post privat de televiziune de la București despre preluarea celor mai mari companii din agricultura românească şi a mii de hectare de pământ. În film apare afaceristul vasluian Adrian Porumboiu, oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc şi omul său de încredere, plimbat prin Emirate, Vaja Jhashi.
Nici acest documentar nu a fost comentat de către Plahotniuc, care anterior l-a dat în judecată pe Adrian Porumboiu și a cerut să nu-i mai rostească vreodată numele, dar Tribunalul Vaslui i-a respins cererea, calificând-o drept aberantă.