vineri 13 martie
EUR 5.0947 USD 4.4429
Abonează-te
Newsweek România

„Plajele nu sunt Vestul Sălbatic”. Ministrul Mediului promite ordine pe litoralul românesc

Data publicării: 13.03.2026 • 17:30
Mare Foto: Shutterstock
Mare Foto: Shutterstock

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic, ci trebuie să fie civilizate și a adăugat că se va întâmpla acest lucru.

 Ea a precizat că nu trebuie să existe cazuri în care un turist să facă plajă și sub el să se afle fose ilegale sau rezervoare de gaz ilegale, așa cum au fost găsite pe plaja din Năvodari. Buzoianu a mai declarat că a descoperit țevi care intră în mare și urmează să fie făcute verificări pentru a se stabili proveniența acestora.

Diana Buzoianu a făcut, vineri, o vizită pe plaja din Năvodari.

„Plajele nu sunt Vestul Sălbatic”. Ministrul Mediului promite ordine pe litoralul românesc

„Românii merită o Românie curată, o Românie în care și plajele să fie curate și să fie civilizate. Cerem, practic, un lucru simplu, să fie respectată legislația. Dacă ne uităm în jurul nostru, veți vedea, poate pentru prima dată în mulți ani, cum arată plajele care nu mai au construcții ilegale pe ele.

Foarte puțini români au mai văzut în ultimii zece ani plaje atât de curățate de construcțiile ilegale. Sigur că următorul pas este să avem inclusiv construcții legale aici.

Pentru că ne dorim să existe o dezvoltare economică, ne dorim turism și următorul pas, cel care a început deja, de fapt, zilele acestea, licitațiile publice, care au început și care sunt în desfășurare, care vor veni la pachet inclusiv cu o dezvoltare economică corectă, cu respectarea legislației”, a afirmat ministrul Mediului.

Fose și rezervoare de gaz găsite îngropate ilegal

Diana Buzoianu a reamintit că pe plaja din Năvodari au fost găsite fose și un rezervor de gaz, îngropate ilegal.

„Pe aceste zone, în zilele acestea, au fost identificate fose ilegale, fose îngropate ilegal pentru terase care au fost ridicate ilegal, terase care au fost ignorate și care au rămas în această formă de ilegalitate ani de zile.

Am avut și cazul unui rezervor de gaz identificat ilegal. Din fericire, în momentul de față, toate controalele care au fost făcute nu au scos la iveală și alte cazuri de rezervoare de gaz ilegale care să fie îngropate în plajele din România. Continuăm controalele”, a precizat Diana Buzoianu.

Ea s-a referit și la licitațiile organizate pentru închirierea suprafețelor de plajă de la Năvodari, conform News.ro.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră