Probleme subterane pe traseul autostrăzii A8: Se cer foraje suplimentare în zona Leţcani

DE Alin Crișan | Actualizat: 18.09.2023 - 22:23
Probleme subterane pe traseul autostrăzii A8: Se cer foraje suplimentare în zona Leţcani - Foto: Ziarul de Iași/ Imagine cu caracter ilustrativ

Semnat în aprilie 2021, deci cu doi ani şi patru luni în urmă, contractul de servicii de actualizare a studiului de fezabilitate şi de realizare a proiectului tehnic pentru Autostrada Unirii între Moţca/Paşcani şi Ungheni e deja în mare întârziere.

SHARE

În noiembrie 2022 era termenul de predare a studiului de fezabilitate revizuit, dar această etapă nu a fost atinsă nici până acum.

Probleme subterane pe traseul autostrăzii A8: se cer foraje suplimentare în zona Leţcani

Mai mult, după ce, în mai, s-au încheiat forajele pentru probele de sol necesare studiului geotehnic pe distanţa Paşcani-Leţcani, săptămâna aceasta a picat vestea că mai sunt necesare asemenea foraje pe segmente ce însumează o distanţă totală de 600 de metri liniari între Tg. Frumos şi Leţcani.

„Probabil că, după verificarea studiilor geotehnice, CNAIR a constatat că nu sunt toate determinările efectuate şi, în consecinţă, nu a recepţionat un sector sau mai multe”, este explicaţia fostului secretar de stat de la Transporturi, Adrian Covăsnianu.

Asta înseamnă că încă nu s-a încheiat campania geotehnică, a conchis el.

Joi va fi o nouă întrunire de progres în proiectul A8, cu reprezentanţii ministerului, ai Companiei naţionale de drumuri şi autostrăzi, ai proiectantului (Consitrans), autorităţilor locale şi reprezentanţilor asociaţiilor pro-autostradă.

Irinel Bucur, de la „Hai că se poate”, ne-a spus la rândul lui că setul suplimentar de foraje se poate face în maxim 10 zile, după care durează o lună analizarea probelor în laborator şi încă alte câteva zile pentru includerea rezultatelor în studiul existent. Aşadar, încă aproximativ două luni de întârziere peste cele 10 acumulate deja.

Citește mai multe pe Ziarul de Iași.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te