UPDATE: Președintele Iohannis va contesta amenda primită de la CNCD, explicând că este „profund politică”.
„Președintele României,Klaus Iohannis, a luat act de hotărârea de astăzi a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Având în vedere că decizia CNCD este una profund politică, Președintele României va contesta această hotărâre la instanța competentă.Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de hotărârea de astăzi a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Având în vedere că decizia CNCD este una profund politică, Președintele României va contesta această hotărâre la instanța competentă”, a precizat Administrația prezidențială.
--------
CNCD a considerat că discursul președintelui este discriminatoriu și încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată: „s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 5.000 lei față de Klaus Werner Iohannis. Pentru constatare au votat 6 membri, iar pentru amendă 5”.
Președintele Iohannis a criticat, în 29 aprilie, proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, susţinând că PSD a ajutat UDMR să treacă acest act normativ în Camera Deputaţilor.
„Jo napot kivanok, PSD. Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD. Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României. În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorităţi ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, marele PSD se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor. Jo napot, Ciolacu. Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri?”, a spus Iohannis, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.
Citește și: Freedom House: „Ungaria nu mai poate fi considerată o democrație"
În aceeaşi zi, Camera Deputaţilor adoptase tacit proiectul privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, acesta fiind respins apoi de Senat, în calitate de for decizional.
Citește și: PSD a găsit vinovatul pentru leșinul lui Ciolacu: președintele Iohannis