Reprezentanți ai Parchetului General au declarat, pentru Hotnews.ro, că procurorii s-au sesizat din oficiu în cazul lui Călin Georgescu și au deschis un dosar penal pentru infracțiunea prevăzută la articolul 5 din OUG 31 / 2002, care prevede că „fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe".
Călin Georgescu a susținut, la Antena 3, în legătură cu mareșalul Antonescu și liderul Mișcării Legionare, C.Z. Codreanu, că „toți au făcut și fapte bune, și altele mai puțin bune, dar în general un lider autentic este cel care spune adevărul și dacă nu spui adevărul nu ai cum să fii lider.
(...) Istoria a fost mistificată și sunt foarte mulți oameni fabricați, iar cel puțin în ultima perioadă, ultimii 30 de ani, puterea a fost luată pe bani. Sub acest aspect, referitor la întrebarea pusă, trebuie să păstrăm un echilibru.
Au fost și fapte bune, și fapte pe care nu le pot comenta, dar istoricii trebuie să demonstreze acest lucru și este treaba lor, nu a noastră. Față de martiri nu pot să am păreri, dar pot să spun, repet, că sunt din istoria noastră și rămân în istoria noastră”.
Călin Georgescu nu este la primul derapaj de acest fel. Recent, și pe numele AUR a fost deschis un dosar penal, după ce reprezentanții acestui partid au susținut, într-un comunicat de presă, că Holocaustul este „o temă minoră”.