miercuri 18 februarie
EUR 5.0965 USD 4.3037
Abonează-te
Newsweek România

România cumpără rachete de coastă de 207.000.000€. Apără tot litoralul și zona economică exclusivă

Data publicării: 18.02.2026 • 07:10
Rachete NSM - FOTO rtx.com
Rachete NSM - FOTO rtx.com

Prin programul de finanțare europeană SAFE, România va cumpăra sisteme de rachete navale Naval Strike Missile (NSM). Este vorba de 7 sisteme de 207 milioane de euro.

Cel mai probabil aici discutam despre sisteme NSM care vor fi pe coastă, dar și de unele care care vor fi montate pe navele de luptă.

NSM, o rachetă de precizie cu rază lungă de acțiune care protejează împotriva amenințărilor de pe uscat și de pe mare, va completa arsenalul României cu un dispozitiv interceptor de croazieră anti-navă de generația a 5-a.

Ca element cheie al Sistemului Defensiv de Coastă, racheta lansată de pe un vehicul terestru are o rază de acțiune de peste 100 mile marine, zboară la altitudini joase și folosește un detector avansat și tehnologie de identificare a țintei.

România cumpără rachete de coastă de 207.000.000€. Apără tot litoralul și zona economică exclusivă

”Prin achiziționarea rachetelor NSM, România mai face un salt înainte în călătoria sa de modernizare a armatei”, a spus Kim Ernzen, Vicepreședinte Naval Power la Raytheon Missiles & Defense. ”România se va alătura astfel Forțelor Navale Americane și altor doi aliați NATO care operează cea mai recentă generație de rachete de croazieră anti-navă disponibilă astăzi.”

Au început să vină echipamentele

NSM CDS a fost dezvoltat de compania norvegiană de apărare Kongsberg Defence & Aerospace pentru a îndeplini cerințele Forțelor Navale Regale Norvegiene de dotare cu fregate și corvete de coastă. Raytheon Missiles & Defense împreună cu Kongsberg au intrat într-un parteneriat pentru a putea oferi racheta și SUA sau altor parteneri internaționali. În 2018, Forțele Navale Americane au selectat NSM pentru apărarea peste orizont a navelor de litoral și a fregatelor din clasa Constellation.

Citește și: Militari din SUA, România, Franța și Polonia vin la Cincu, la cel mai mare exercițiu de artilerie din Europa

Avem deja o parte din echipament în procedură de testare, recepție pentru sistemul de rachete de coastă. Începem să primim aceste rachete la finalul anului 2025 și începutul anului 2026, a declarat pentru TVRInfo viceamiral Mihai Panait, şeful Statului Major al Forţelor Navale.

Citește și: Contraamiral: În cazul unei agresiuni a Rusiei trebuie să ne apărăm singuri timp de o lună. Ce arme ne trebuie

Analiștii sunt de părăre că NSM este una dintre cele mai performante rachete ale momentului. Cu o rază de 300 de km, bateriile de coastă pot proteja aproape în totalitate inclusiv zona maritimă economică a României.

Performanțele

O baterie NSM este formată din trei vehicule de lansare a rachetelor, iar fiecare transportă 4 rachete. Până la 6 lansatoare cu 24 de rachete pot fi conectate în rețea deodată.

Rachetele acestor sisteme pot face manevre strânse pentru a evita contramăsurile adversarului. În plus, au semnătură infraroşu redusă şi pot să atace din nou ţinta în cazul în care aceasta a scăpat iniţial. 

Mai mult prin această achiziție, militarii români vor primi și arhiva de date despre navele inamice deținută de SUA. Concert, vorbim de imagini, amprente radar și termice ale navelor potenţial inamice, date cu ajutorul cărora o rachetă antinavă îşi sporeşte eficacitatea. În acest fel, militarii români vor putea decide, în cel mai scurt timp, dacă o navă este „inamică” sau „aliată”.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră