În ultimele două săptămâni, în județul Ilfov a explodat numărul cazurilor de Covid, rata de infectare crescând de la 2,5 la 7,89. Vineri, Ilfovul are, potrivit datelor oficiale, a doua cea mai mare rată de infectare din țară, după Sibiu.
„Cauza probabilă a acestei creșteri este faptul că în Ilfov locuiesc foarte mulți cetățeni din București, iar unele localități sunt practic cartiere ale Bucureștiului. Între Ilfov și bucurești este trafic foarte mare, transportul public e același. Noi raportăm numărul de infectări la totalul populației rezidente, de 481.000. Rezultatele la testele Covid sunt raportate acolo unde declară persoanele respective că se izolează, unde au vreo proprietate. De exemplu, în Chiajna sunt 31.700 de locuitori după rezidență și 61.000 de roluri fiscale. Cineva are acele proprietăți, pentru că în Ilfov s-a construit foarte mult”, a declarat prefectul județului, Daniel Zamfir.
Întrebat de ce, în aceste condiții, se ia măsura carantinării doar în câteva localități, care au ajuns deja la 9-10 cazuri Covid la mie, prefectul a replicat că analiza de risc o face DSP și o avizează INSP.
Daniel Zamfir a precizat că DSP face zilnic această analiză, pe baza căreia propune în ce localități ar trebui impusă carantina. Prefectul a precizat că orașul Otopeni este astăzi într-o astfel de analiză, după ce rata de infectare a urcat la 9,57 la mie, potrivit g4media.ro.
Acesta a explicat că, dacă se impune carantina, pentru trasele unde nu există rute ocolitoare, DN1 va putea fi tranzitat, așa cum sunt tranzitate și alte drumuri naționale care trec prin localități carantinate.
Practic, în astfel de situații, poliția amplasează echipaje pe drumul național, în localitatea respectivă, care să se asigure că mașinile care sunt în tranzit nu se opresc în localitatea aflată în carantină.
Până acum, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a propus carantinarea oraşului Bragadiru şi comunei Chiajna începând de vineri, de la ora 22.00. Alte două localități din Ilfov, comunele Berceni şi Clinceni, au intrat în carantină, de joi seara, de la ora 22.00, pentru o perioadă de 14 zile, a anunţat Prefectura Ilfov.