James Lovell, legendarul comandant al misiunii Apollo 13, a murit la 97 de ani

DE Daniel Toșa | Actualizat: 09.08.2025 - 10:01
James Lovell, legendarul comandant al misiunii Apollo 13, a murit la 97 de ani - Foto: Profimedia images
James Lovell, legendarul comandant al misiunii Apollo 13, a murit la 97 de ani - Foto: Profimedia images

James Lovell, astronautul NASA care a condus dramatica misiune Apollo 13 și a transformat un eșec tehnic într-un exemplu de ingeniozitate și curaj, a murit la vârsta de 97 de ani în Lake Forest, Illinois. Lovell a fost unul dintre cei mai experimentați astronauți din istorie.

SHARE

NASA a confirmat vineri decesul lui James Lovell, petrecut joi, subliniind contribuțiile sale decisive la explorarea spațiului.

James Lovell, legendarul comandant al misiunii Apollo 13, a murit la 97 de ani

„Caracterul și curajul neclintit al lui Jim au ajutat națiunea noastră să ajungă pe Lună și au transformat o potențială tragedie într-un succes din care am învățat enorm”, a transmis agenția spațială, potrivit Politico.com.

„Îi plângem moartea, chiar dacă îi sărbătorim realizările.”

Lovell a participat la patru misiuni spațiale – Gemini 7, Gemini 12, Apollo 8 și Apollo 13 – fiind unul dintre astronauții cu cele mai multe zboruri în spațiu din acea perioadă. Misiunile Apollo 8 și Apollo 13 au captat atenția întregii lumi.

Fotografia care a făcut istorie

În 1968, alături de Frank Borman și William Anders, a fost parte din echipajul Apollo 8, prima misiune care a părăsit orbita Pământului și a orbitat în jurul Lunii.

Fotografia istorică a Pământului văzut de pe Lună și lectura din Geneza, transmisă în ajunul Crăciunului, au rămas momente emblematice pentru omenire.

Foto: Profimedia images

La un pas de moarte în „baca de salvare lunară”

Momentul definitoriu al carierei sale a venit în aprilie 1970, când, aflat în drum spre Lună în cadrul misiunii Apollo 13, un rezervor de oxigen din modulul de serviciu a explodat.

Lovell și colegii săi, Fred Haise și Jack Swigert, au supraviețuit patru zile în condiții extreme, folosind modulul lunar drept barcă de salvare.

Foto: Profimedia images

„Ceea ce vreau ca oamenii să-și amintească cel mai mult este că, într-un anumit sens, a fost un succes”, declara Lovell în 1994.

„Nu că am realizat ceva, ci un succes în sensul că am demonstrat capacitatea personalului NASA.”

Căpitan de marină în rezervă, Lovell era cunoscut pentru calmul său.

„Nu-mi mai fac griji pentru crize. Îmi spun: «Aș fi putut muri în 1970. Sunt încă aici. Încă respir». Așa că nu-mi fac griji pentru crize”, afirma el în 1999. Istoricul Roger Launius de la Smithsonian îl descria drept „o persoană foarte simpatică, cu picioarele pe pământ, care evaluează riscurile fără aroganță”.

În total, James Lovell a petrecut peste 715 ore în spațiu, deținând pentru o vreme recordul mondial de durată a zborurilor spațiale. Pentru legendarul director de zbor Gene Kranz, „Jim a fost unul dintre pilonii programului spațial timpuriu, o figură esențială în istoria zborurilor spațiale”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te